Slusari vine cu noi acuzații către Uzina Metalurgică din Rîbnița: A recurs direct la contrabandă

Fostul deputat al Platformei DA „nu se lasă cu una cu două” de cei care încearcă „să prostească” cetățenii și vine cu noi dezvăluiri despre transportul de deșeuri metalice la Uzina Metalurgică din regiunea transnistreană, deși acest lucru este interzis, pentru că nu au autorizație de mediu, scrie Realitatea.md.

Potrivit lui Slusari, compania care se ocupă de transportarea acestor deșeuri metalice, care aparține unui fost deputat democrat ar face în continuare jocuri murdare, chiar cu implicarea unor funcționari din cadrul Ministerului Mediului și continuă să transporte deșeuri metalice, deși nu au autorizație de mediu.

„După ce în ultima clipă a fost blocată eliberarea nejustificată a autorizației de mediu, vedem că uzina metalurgică din Rîbnița a recurs direct la contrabanda. Îmi pare că acest lucru se produce cu concursul autorităților noastre. Mai multe camioane ale BPM cu deșeuri metalice, care în ultimul moment au fost trase pe dreapta în Rezina de către serviciile speciale. Pe documente oficiale este transportată fontă (чугун) din Serbia. Dar cu ochiul liber se vede ce se află în aceste camioane. Sunt deșeuri de cea mai proastă calitate, care legal nu pot fi livrate la uzina”, scrie Slusari pe o rețea de socializare.

Fostul deputat afirmă că se face acum presiune enormă din zona Rîbniței ca Ministerul Mediului „să spună pe negru alb și să confirme că a fost importată fontă”.

„Serviciul vamal s-a spălat pe mâini și așteaptă verdictul acestui Minister, care nu știu de ce se află în relațiile nespus de calde cu uzina metalurgică. Am înțeles că nu este prima dată când se cere legalizarea contrabandei. Aștept intervenția imediată a Guvernului. Prea departe au mers deja mai mulți demnitari din Ministerul Mediului”, conchide Slusari.

Amintim că, scandalul legat de Uzina Metalurgică din Rîbnița a început după ce Uniunea Europeană a interzis prelungirea autorizației de import a deșeurilor metalice în Moldova (regiunea transnistreană). Drept urma, Ministerul Mediului nu a autorizat importul de astfel de metale uzate, fapt pentru care uzina a intrat în incapacitate de a face rost de materie primă. Drept urma, reprezentanții companiei din regiunea separatistă a recurs la metode ilegale de „import a deșeurilor metalice”.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

#metal uzat #uzina metalurgica #contrabanda

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.