Taxele și impozitele – „perfuzia” bugetului de stat. Care este ponderea

25 Ian. 2022, 10:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Ian. 2022, 10:00 // Actual //  MD Bani

Ministerul Finanțelor a publicat Bugetul pentru cetățeni pentru anul 2022. Potrivit documentului, în anul 2022 veniturile bugetului public național vor constitui 80,8 miliarde de lei, ceea ce constituie 31,6% din Produsul Intern Brut (PIB).

Astfel, în 2022 veniturile din bugetul de stat vor crește cu circa 7,3 miliarde de lei, cu 10% mai mult față de anul 2021. Cele mai mari sume la bugetul de stat vor veni din impozite și taxe, 51,8 miliarde, adică 64,1%. Aproximativ 24,4 miliarde de lei vor veni din contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii, ceea ce reprezintă 30,3%. La creșterea veniturilor din bugetul de stat va contribui și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală (583,4 milioane de lei).

 

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.