TOP 5: La ce bănci din țară moldovenii și-au deschis conturi

21 Apr. 2022, 12:48
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
21 Apr. 2022, 12:48 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Aproape 50% dintre moldoveni au deschis cel puțin un cont bancar în Republica Moldova. Mai exact, 45,6 dintre concetățenii noștri. Acestea sunt rezultatele sondajului realizat de iData în luna aprilie curent. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1053 de persoane.

Conform rezultatelor sondajului, puțin peste jumătate din respondenți (53.4%) nu au un cont bancar deschis la o bancă comercială din țară, din care preponderent sunt femei (58.4%), persoane din regiunea Sud a țării (74.5%) și persoane din mediul rural (61.6%). Astfel, 45.6% din respondenți au deschis un cont bancar, preponderent bărbați (51.2%), persoane din municipiul Chișinău (62.7%) și persoane din mediul urban (56%).

Cei mai mulți dintre moldoveni au deschis un cont bancar la Moldindcombank (42.5%). Topul este urmat de maib cu 38.3%. Pe locul trei se află Victoriabank cu 20.4%. Topul este continuat cu OTP Bank (9,2%) și Fincombank (4,2%).

Din total respondenți care au declarat că au cel puțin un cont bancar deschis în RM, mai puțin de 10% au cel puțin un cont bancar deschis la OTP Bank, respectiv Fincombank și BCR.

Cele mai cunoscute bănci din Republica Moldova

Cele mai cunoscute 3 bănci din RM sunt: Victoriabank (96.9%), MAIB (96.4%), Moldindcombank (95.7%). De OTP Bank au auzit 75.8% din respondenți, de Energbank – 74.7%, de FinComBank -74.3%, de Eximbank -73.5%.

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 18:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Ian. 2026, 18:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Costul investiției în linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău va fi inclus în tariful la energia electrică, însă acest lucru nu trebuie interpretat ca o majorare imediată a facturilor, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, vorbim despre o ajustare de aproximativ 5%, care reflectă exclusiv costul investiției în infrastructura energetică strategică. „Nu vorbim de majorări acum. Vorbim că costul liniei, costul de investiții, va fi reflectat în tarif. Vorbim de o ajustare de aproximativ 5%”, a explicat Junghietu.

El a subliniat că această ajustare înseamnă doar câțiva bănuți în plus față de tariful actual și că evoluția prețurilor pe piețele regionale poate compensa acest efect. „Dacă prețurile regionale, prețul mediu de achiziție, vor scădea, tarifele vor fi ajustate la o anumită perioadă”, a precizat ministrul.

Dorin Junghietu a reamintit că tarifele la energie nu sunt fixe și pot varia în funcție de costurile reale de achiziție. „Știm foarte bine că astă vară, în luna august, tarifele au fost ajustate în scădere. Ne aducem aminte. În vară, tarifele au fost reduse cu 40 și cu 50 de bani”, a spus ministrul.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane și leagă Stația Electrică Vulcănești 400 kV de Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei va ajunge până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie al țării în perioadele de vârf. Costul proiectului se ridică la circa 61 de milioane de euro.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!