Trenurile, sub ochiul camerei și cu GPS: CFM lansează un proiect „strategic”, axat pe instruirea angajaților

16 Ian. 2026, 10:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Ian. 2026, 10:18 // Actual //  Grîu Tatiana

Calea Ferată din Moldova anunță despre implementarea unui ”proiect strategic de consolidare a securității infrastructurii feroviare”, în care un rol important îl are instruirea personalului pentru operarea noilor sisteme de monitorizare și supraveghere. 

Proiectul presupune instalarea camerelor video cu senzori termici, a echipamentelor GPS pentru urmărirea trenurilor în timp real și a iluminatului în puncte-cheie de pe traseele feroviare. Toate aceste dotări sunt însoțite de instruiri speciale pentru personalul responsabil de operarea tehnologiilor.

„Instruirea personalului este un element-cheie pentru creșterea nivelului de siguranță, protejarea infrastructurii critice și alinierea la standardele europene de securitate, contribuind direct la securitatea națională și la buna funcționare a fluxurilor logistice regionale”, precizează CFM.

Eforturile nu au fost în zadar, cel puțin din punct de vedere al economiilor. Potrivit întreprinderii, doar în luna decembrie a anului trecut, sistemul modern de monitorizare a circulației trenurilor a permis economisirea a peste 14 tone de motorină, prin reducerea consumului necesar pentru preîncălzirea locomotivelor pe timp de ger.

Proiectul este realizat cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii, prin Programul EXBS, în cadrul Planului Comun de Acțiune Republica Moldova–SUA.

CFM nu a anunțat care sunt costurile proiectului, în contextul în care întreprinderea se confruntă cu o criză financiară. Recent, din acest motiv, Calea Ferată a decis prelungirea concediilor tehnice forțate pentru o parte din șefii companiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 16:32 // Actual //  Ursu Victor

Stocurile de gaze naturale din Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit unei analize publicate de Financial Times. Nivelul actual al rezervelor din depozite este de aproximativ 30% din capacitatea necesară, situație care poate explica parțial creșterea bruscă a prețurilor la gaz.

Scumpirile au fost amplificate de oprirea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, chiar dacă statele Uniunii Europene importă volume relativ reduse din această țară din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, piața a reacționat puternic la riscul suplimentar asupra aprovizionării.

Pe fondul volatilității generale a piețelor, acțiunile companiilor energetice europene au evoluat diferit. Titlurile companiei norvegiene Equinor au crescut cu 2,9%, iar cele ale Aker BP au avansat cu 2,2%. Acțiunile BP au urcat cu 0,7%.

În schimb, titlurile Shell și TotalEnergies au înregistrat scăderi de 0,7% și, respectiv, 0,1%.

Sectorul bancar a fost afectat mai sever. Acțiunile Société Générale au scăzut cu 5%, iar cele ale Deutsche Bank au pierdut 3,9%.

Companiile din turism au continuat declinul. Acțiunile grupului hotelier Accor și ale companiei aeriene Air France-KLM au scăzut cu peste 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!