Un gigant european anunţă restructurări. Nokia va concedia până la 14.000 de angajaţi în următorii ani

19 Oct. 2023, 10:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Oct. 2023, 10:23 // Actual //  bani.md

Nokia a anunţat că va concedia până la 14.000 de angajaţi în cadrul unui program de reducere a costurilor, în condiţiile în care clienţii producătorului finlandez de echipamente de telecomunicaţii îşi reduc cheltuielile.

Grupul a declarat joi că vizează reduceri de costuri de până la 1,2 miliarde de euro până în 2026, în timp ce şi-a prezentat planurile de reducere a forţei de muncă la 72.000 – 76.000 de angajaţi, faţă de 86.000 în prezent.

O combinaţie între ratele mai mari ale dobânzilor şi o creştere globală mai lentă i-a determinat pe clienţi să facă reduceri de personal, a precizat Nokia. Vânzările grupului în al treilea trimestru au scăzut cu o cincime, notează Financial Times.

Măsura de reducere a costurilor urmează unui avertisment lansat luna aceasta de rivalul suedez Ericsson, care a anunţat că îşi va aprofunda propriile planuri de restructurare.

Ambele companii au sperat că recenta introducere a reţelelor 5G va impulsiona vânzările şi profiturile, dar, tehnologia nu s-a dovedit a fi catalizatorul de care au nevoie operatorii scandinavi.

„Cele mai dificile decizii de afaceri de luat sunt cele care au impact asupra oamenilor noştri. Avem angajaţi extrem de talentaţi la Nokia şi îi vom sprijini pe toţi cei care sunt afectaţi de acest proces”, a declarat Pekka Lundmark, directorul general al Nokia.

„Resetarea bazei de costuri este un pas necesar pentru a ne adapta la incertitudinea pieţei şi pentru a ne asigura profitabilitatea şi competitivitatea pe termen lung”, a adăugat el.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!