VIDEO A resimțit teroarea războiului peste 8 decenii. Veterană de 98 de ani povestește cum a ajuns din Kiev în Moldova

23 Mart. 2022, 13:57
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
23 Mart. 2022, 13:57 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Atunci când a început al Doilea Război Mondial, Evghenia Berenshtein abia absolvise școala. A fost radistă în timpul evenimentelor tragice, iar peste opt decenii a resimțit teroarea războiului, fiind nevoită să părăsească Kievul și să ajungă la Chișinău.

Veterana a fost ajutată de comunitatea evreiască să vină în Republica Moldova. Într-un interviu oferit pentru Rupor ea a mărturisit că nu ne-a vizitat anterior țara și că este recunoscătoare pentru ajutor.

Evghenia Berenshtein a povestit că în ziua când a început războiul nu a putut crede în ceea ce se întâmplă. Femeia consideră că vina pentru aceste evenimente rămâne pe umerii liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

„O singură credință – Rusia și Ucraina. De vină este Putin. Aceste invocări despre acaparare nu își au rostul. Este chestiunea noastră. Vedeți-vă de treburile voastre, iar noi ne vom vedea ale noastre. Este țara noastră și noi ne vom ocupa de probleme ei”, afirmă Berenshtein, fiind întrebată despre acuzațiile referitoare la nazism, adresate Kievului de către Kremlin.

Veterana ar vrea să îi transmită lui Putin că este indignată de invazia Rusiei în Ucraina. Ea a mai relatat că are un singur fecior, care se află  în străinătate, iar acum își dorește să revină acasă, „mai mult nimic”.

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 18:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Ian. 2026, 18:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Costul investiției în linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău va fi inclus în tariful la energia electrică, însă acest lucru nu trebuie interpretat ca o majorare imediată a facturilor, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, vorbim despre o ajustare de aproximativ 5%, care reflectă exclusiv costul investiției în infrastructura energetică strategică. „Nu vorbim de majorări acum. Vorbim că costul liniei, costul de investiții, va fi reflectat în tarif. Vorbim de o ajustare de aproximativ 5%”, a explicat Junghietu.

El a subliniat că această ajustare înseamnă doar câțiva bănuți în plus față de tariful actual și că evoluția prețurilor pe piețele regionale poate compensa acest efect. „Dacă prețurile regionale, prețul mediu de achiziție, vor scădea, tarifele vor fi ajustate la o anumită perioadă”, a precizat ministrul.

Dorin Junghietu a reamintit că tarifele la energie nu sunt fixe și pot varia în funcție de costurile reale de achiziție. „Știm foarte bine că astă vară, în luna august, tarifele au fost ajustate în scădere. Ne aducem aminte. În vară, tarifele au fost reduse cu 40 și cu 50 de bani”, a spus ministrul.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane și leagă Stația Electrică Vulcănești 400 kV de Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei va ajunge până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie al țării în perioadele de vârf. Costul proiectului se ridică la circa 61 de milioane de euro.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!