VIDEO Adrian Dupu dezvăluie ce suprize îi așteaptă pe vizitatori la „Festivalul Tradițiilor Românești”

11 Mai 2023, 17:34
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
11 Mai 2023, 17:34 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Vineri se va da startul „Festivalului Tradițiilor Românești” – cel mai amplu eveniment destinat promovării artei populare românești în Republica Moldova din ultimii ani, care va avea loc la Grădina Botanică din Chișinău. Secretarul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian Dupu, ne-a oferit mai multe detalii despre cum decurg pregătirile.

„Suntem pe ultima sută de metri. Meșterii au început să ajungă, să-și monteze echipamentele cu care mâine, poimâine și duminică ne vor încânta. Scena pe care vor urca artiști renumiți și îndrăgiți mai are puțin. Vremea ține cu noi. Aștept pe toată lumea mâine, începând cu ora 17, când vom da startul celui mai mare și de amploare eveniment de acest fel pe care l-a văzut Chișinăul. Mă bucur că putem fi prezenți din nou aici cu un eveniment care să ne aducă mai aproape prin cultură, prin tradiții”, a menționat Adrian Dupu.

În premieră, zeci de meșteri și artiști populari care reprezintă toate regiunile geografice din România vor expune și arăta tradițiile alături de meșteșugari din Republica Moldova. Secretarul de stat al DRRM spune că abia așteaptă dechiderea Festivalului.

„Am vorbit cu mulți oameni de cănd am ajuns la Chișinău aseară și toți știau de festival, erau încântați, abia așteptau să vină. Și eu abia aștept să-i întâlnesc, pentru că avem ce să le arătăm. Nu ne vom plictisi în aceste zile. Vom putea să experimentăm cu mâinile proprii olăritul, țesutul, pictatul pe sticlă și multe alte meșteșuguri. De asemenea, vom avea tehnologii moderne, care se vor îmbina foarte frumos cu tradițiile străvechi”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe parcursul celor trei zile de festival, vizitatorii vor putea vedea cu propriii ochi cum sunt printate ulcioare la o imprimantă 3D. Totodată, aici veți putea interacționa cu roboței în calitate de ghizi, care vă vor povesti despre locurile de unde vin meșterii populari invitati, dar veți avea și posibilitatea să îi programați și să învățați cum funcționează lumea din jurul nostru.

„Legătura culturală dintre noi este de sute de ani, pentru că împărtășim aceeasi cultură și aceleași tradiții. Ceea ce facem noi acum este să ducem mai departe aceste lucruri, să arătăm oamenilor specificul fiecărei zone, dar și faptul că toate au elemente în comun, care ne unesc. De aceea, vom avea meșteri din toate zonele României, dar și din Republica Moldova”, a conchis Adrian Dupu.

Festivalul Tradițiilor Românești deschide „Programul aniversar Ciprian Porumbescu la Chișinău”, inițiat și finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Klaus Iohannis.

 

Realitatea Live

20 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania de asigurări Transelit riscă o amendă de 20 000 de lei dacă nu va executa, în termen de 60 de zile, o hotărâre a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) privind protecția consumatorilor, emisă ca urmare a unui control tematic desfășurat la aceasta.

Potrivit deciziei adoptate de CNPF, este vorba despre utilizarea unor practici comerciale agresive, includerea în contracte a unor clauze contrare legislației, refuzuri nejustificate sau tergiversări în achitarea despăgubirilor de asigurare, precum și nerespectarea termenelor legale de plată.

Autoritatea de supraveghere precizează că aceste acțiuni contravin prevederilor legale. În consecință, asigurătorul a fost somat să înlăture neregulile constatate și să se conformeze cerințelor impuse prin hotărâre.

CNPF a avertizat că, în cazul neexecutării obligațiilor stabilite, va aplica o amendă de constrângere în mărime de 400 de unități convenționale, echivalentul a 20 000 de lei.

În prima jumătate a anului 2025, activele totale ale Transelit au scăzut la 173,27 milioane de lei, față de 176,07 milioane în perioada similară din 2024. Numerarul s-a redus la 6,03 milioane de lei, iar activele de reasigurare au coborât la 55,92 milioane de lei. În același timp, datoriile au crescut ușor, până la 101,22 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă de 4,76 milioane de lei în primele șase luni din 2025, comparativ cu un profit de 11,65 milioane de lei anul trecut. Deși veniturile din prime nete au crescut la 28,98 milioane de lei, majorarea cheltuielilor cu despăgubirile, care au ajuns la 26,4 milioane de lei, precum și a costurilor administrative, a dus la un rezultat operațional negativ de 4,71 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!