VIDEO Cine pot fi beneficiarii Centrului de terapie şi reabilitare „ARGO” din Floreşti și ce servicii le sunt oferite

01 Feb. 2024, 12:04
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
01 Feb. 2024, 12:04 // Slider //  bani.md

Directoarea Centrului „ARGO”, Ala Stîrcu, susţine că ideea de a deschide un centru de terapie şi reabilitare la Floreşti a apărut în timpul pandemiei de Covid 19, atunci când copiii cu necesităţi speciale din oraş nu puteau beneficia de serviciile sistemului general educaţional de stat.

Asociaţia Obştească „Paideia” a reuşit să obţină susţinerea instituţiilor europene şi astfel a fost amenajat centrul cu un cabinet de terapie comportamentală, unul de masaj şi kinetoterapie, altul pentru dezvoltarea vorbirii, o sală multifuncţională şi un cabinet pentru fizioproceduri.

„Proiectul a fost finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat de Suedia, prin intermediul Fundaţiei Est Europene. Are o valoare de 37.500 euro. Am deosebita plăcere să mulţumesc Delegaţiei Uniunii Europene, să mulţumesc Fundaţiei Est Europene, pentru încrederea care ne-au acordat-o, fiindcă a investi nişte bani în nişte oameni străini, pe care nu-i cunoşti, este o încredere”, susţine Ala Stîrcu, preşedinta „AO PAIDEIA”.

Centrul de reabilitare fizică şi psihologică din Floreşti poate fi frecventat de copii cu vârsta de la 3 ani, precum şi de adulţi, care beneficiază de terapie manuală şi fizioproceduri.

 „Facem terapie comportamentală şi şedinţe la logoped. Facem ore de ocupaţie. Sunt binevenite, avem rezultate bune şi mulţumesc din suflet. Este foarte binevenit centrul, deoarece din propria experienţă, noi eram nevoiţi să plecăm, să facem naveta la Bălţi, la Soroca, iar asta e drum lung şi cheltuieli în plus”, spune Maria Carp, mama unui copil cu autism.

 

„Acest centru nu este doar pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, este pentru toţi copiii. Scopul nostru este de a uni societatea, de a integra copiii mai speciali şi de a-i înţelege, şi noi să ne obişnuim cu ei”, susţine Victoria Curtean, pedagog în cadrul Centrului „ARGO”.

Serviciile oferite în cadrul Centrului „ARGO” sunt prestate deocamdată contra cost. Administraţia susţine însă, că odată ce va reuşi să acopere cheltuielile curente şi cele de personal, va oferi servicii gratuite pentru anumiţi copii.

Centrul de Reabilitare, Terapie și Educație pentru Sănătate a fost creat în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova”. Bugetul total al proiectului este de peste 1.123.000 euro și urmează să fie implementat până în luna decembrie 2024.

16 Apr. 2026, 16:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Apr. 2026, 16:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondul Monetar Internațional a revizuit în jos prognoza de creștere a PIB-ului Moldovei pentru 2026 cu 0,4 puncte procentuale – de la 2,3% la 1,9%, potrivit raportului World Economic Outlook (WEO). Pentru 2027, estimarea a fost redusă cu 0,3 puncte procentuale – de la 3,5% la 3,2%.

Datele din raportul de țară al FMI arată că economia Moldovei a crescut în 2025 cu circa 2,7%, după mai mulți ani marcați de crize, însă relansarea rămâne fragilă. „O recuperare graduală este în curs, susținută de cererea internă și de sprijinul extern”, notează experții.

Pentru 2026, FMI estimează o creștere de aproximativ 2,3%, în condițiile în care consumul și investițiile se temperează, iar performanța sectorului extern rămâne slabă. Exporturile slabe și importurile ridicate continuă să frâneze economia, iar „dezechilibrele externe indică o scădere a competitivității”.

Deficitul de cont curent s-a adâncit la 16,6% din PIB în 2024 și la aproape 19,5% în 2025, pe fondul scăderii exporturilor și al creșterii importurilor, inclusiv de energie și produse alimentare.

Inflația a atins un vârf de 9,1% în ianuarie 2025, iar media anuală a fost de 7,8%, fiind alimentată în principal de creșterea prețurilor la energie. FMI arată că „inflația a scăzut după vârful din 2025 și va reveni în intervalul țintă”, pe fondul temperării prețurilor la energie și al unei recolte agricole mai bune.

Pentru perioada următoare, instituția anticipează o reducere graduală a inflației, cu o medie anuală de aproximativ 6,4% în 2026 și 5,5% în 2027, în timp ce presiunile rămân din partea cererii interne și a creșterii salariilor.

Pe partea fiscală, deficitul bugetar a fost de 3,9% din PIB în 2025 și este prognozat să crească la 4,8% în 2026, pe fondul majorării investițiilor publice și al cheltuielilor legate de reforme. FMI consideră că „un deficit mai mare este justificat temporar”, în contextul nevoilor de investiții și al sprijinului pentru economie.

Raportul mai arată că economia rămâne afectată de probleme structurale: „Moldova continuă să se confrunte cu sărăcie ridicată, emigrație, competitivitate redusă și capacitate instituțională limitată”.

Totodată, FMI avertizează că „incertitudinea este mare, iar riscurile geopolitice și posibilele noi șocuri energetice pot afecta perspectivele economice”, inclusiv în contextul războiului din Ucraina.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!