VIDEO de la perchezițiile la companiile importatoare de carne. Au vizat circa 480 tone de marfă congelată

19 Ian. 2023, 12:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
19 Ian. 2023, 12:59 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Cele 12 percheziții de miercuri la companiile importatoare de carne au vizat circa 480 tone de marfă congelată, se arată într-un comunicat al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

„Perchezițiile au vizat depozitele frigorifice cu circa 480 tone de carne, oficiile companiilor și automobilele acestora. În rezultat, au fost ridicate acte contabile, înscrisuri de ciornă și dispozitive electronice. Acestea vor fi cercetate și coraportate la rezultatele expertizelor solicitate de procurorii PCCOCS de la angajații Agenției Naționale Siguranța Alimentelor și ai Centrului de Metrologie Aplicată și Certificare, care au prelevat mostre din loturile de carne vizate. Ulterior, vor fi audiați responsabilii din cele patru companii, care potrivit datelor din dosar ar fi pus în vânzare în mod conștient produse periculoase pentru clienți și ar fi acționat în cadrul unui grup criminal organizat.”

Amintim că procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, au efectuat marți 12 percheziții în Chișinău, la patru companii de importare și comercializare a cărnii, care ar fi periculoasă pentru viața și sănătatea cumpărătorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Bani.md a luat legătura și cu reprezentații companiilor vizate, care, la rândul lor declară că totul se face în concordanță cu legislația.

Realitatea Live

05 Ian. 2026, 12:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Ian. 2026, 12:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Diferența de pensii între femei și bărbați în Europa este semnificativ mai mare decât diferența de salarii, arată datele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, citate de Euronews. Dacă decalajul salarial mediu între sexe este de aproximativ 12%, diferența de pensii ajunge, în medie, la 22–23%, iar în mai multe state europene depășește pragul de 30%.

Potrivit statisticilor OCDE aferente anului 2024, în 27 de țări europene femeile primesc, în medie, doar 78 de euro din pensii la fiecare 100 de euro încasați de bărbați. Cele mai mari diferențe se înregistrează în Regatul Unit, unde decalajul ajunge la 37%, urmat de Olanda și Austria cu câte 36%, Luxemburg cu 33%, Belgia, Elveția și Irlanda cu aproximativ 31%. La polul opus se află Estonia, cu o diferență de doar 6%, Islanda cu 7% și Slovacia cu 8%, alături de Cehia, Slovenia și Danemarca, unde diferența este de aproximativ 10%.

Specialiștii explică aceste decalaje prin carierele mai fragmentate ale femeilor, perioadele în care acestea își întrerup activitatea pentru creșterea copiilor și nivelul mai redus al contribuțiilor la sistemele de pensii comparativ cu bărbații, în ciuda politicilor de egalitate promovate în multe state europene.

Deși Republica Moldova nu este inclusă în statisticile OCDE, datele naționale confirmă existența unei discrepanțe similare. Potrivit ultimelor date ale Casei Naționale de Asigurări Sociale pentru anul 2025, 531 295 de persoane primeau pensie pentru limită de vârstă. Femeile sunt majoritare în această categorie, cu peste 351 de mii de beneficiare, comparativ cu aproximativ 179 de mii de bărbați.

Pensia medie pentru limită de vârstă în țara noastră este de circa 4 424 de lei, însă femeile beneficiază, în medie, de 4 155 de lei, în timp ce bărbații primesc aproximativ 4 951 de lei lunar. Prin urmare, diferența în cuantumul pensiilor este de aproximativ 16,1% în favoarea bărbaților.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!