(VIDEO) Primul artist român care lansează un concert în lumea metaversului. Preview-ul este disponibil pe Youtube

29 Iun. 2022, 10:06
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
29 Iun. 2022, 10:06 // Au Bani //  MD Bani

Irina Rimes va susține online un concert virtual, în cadrul căruia va prezenta publicului piese de pe noul album „Acasă”, scrie infomusic.ro.

Anunțul a fost făcut chiar de artistă. Preview-ul concertului poate fi deja urmărit pe YouTube, întrucât este disponibil de ieri, 28 iunie, de la ora 19, iar un teaser a putut fi vizionat în cursul zilei de ieri pe pagina interactivă și de divertisment TikTok.

„Sunt entuziasmată să vă împărtășesc o super veste: astăzi la ora 19, lansez pe YouTube preview-ul primului concert în metaverse din România,11 piese live de pe albumul „Acasa”, 11 lumi suprarealiste în care vă invit să intrați!Haideți cu mine!”, ne spune Irina Rimes.

Pentru realizarea acestui proiect, Irina Rimes a colaborat cu NGM Creative (Art Direction și Set Design and Lighting) și Bogdan Păun (Regie). Avatarul Irinei a fost realizat de: Vlad Stoenescu – product manager/team lead, Adrian Neacsu – rig and animation, Alexandra Niţă – 3D artist and modeler și Alexandru Balta – vfx supervisor.

Irina Rimes este o artistă din România, originară din Republica Moldova. S-a lansat în lumea muzicii cu piesa „Visele”.

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.