Xiaomi raportează venituri în scădere cu 20% în trimestrul doi, afectate de restricţiile aferente Covid-19 din China

22 Aug. 2022, 05:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Aug. 2022, 05:15 // Actual //  bani.md

Compania chineză Xiaomi a înregistrat o scădere a veniturilor în trimestrul al doilea, pe măsură ce cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume s-a contractat în urma restricţiilor stricte împotriva Covid-19.

Vânzările au scăzut cu 20% de la un an la altul, până la 70,17 miliarde de yuani (10,31 miliarde de dolari), marcând un declin mai accentuat faţă de trimestrul precedent, când compania a înregistrat prima scădere a veniturilor de la listarea sa la bursă, potrivit Reuters.

Profitul net a scăzut cu 67%, la 2,08 miliarde de yuani.

”Pe piaţa chineză a avut loc o revenire a pandemiei, aşa că, în consecinţă, cererea a fost dificilă şi slabă”, a declarat preşedintele Xiaomi, Wang Xiang.

Wang a adăugat că creşterea preţurilor combustibililor, costurile de producţie şi inflaţia au afectat şi vânzările companiei la nivel global. De asemenea, potrivit conducerii, profitul net a scăzut ca urmare a presiunii de lichidare a stocurilor prin vânzări şi promoţii.

În primul semestru al anului, consumul din China a fost afectat de impactul restricţiilor împotriva Covid-19 din Shanghai şi din alte oraşe.

A doua mare economie a lumii a încetinit în luna iulie, au arătat datele din această săptămână, fapt ce a determinat o reducere a dobânzilor de către banca centrală. Piața de smartphone-uri din China, care stagnează de mai mult timp, a fost afectată în mod special de recesiune, livrările de telefoane scăzând cu 10% în trimestrul al doilea, în termeni anuali, potrivit companiei de cercetare Canalys.

Vânzările de smartphone-uri Xiaomi, care generează mai mult de jumătate din veniturile totale ale companiei, au scăzut cu 29%.

În 2021, Xiaomi a înregistrat o creştere a vânzărilor, însă preţul acţiunilor companiei a scăzut cu aproape 40% de la începutul anului 2022.

În India, cea mai puternică piaţă a Xiaomi din afara Chinei, compania a fost supusă unor anchete guvernamentale pentru că “ar fi evitat plata taxelor”. Autorităţile indiene au confiscat în aprilie active de 725 de milioane de dolari, pretinzând că  Xiaomi a transferat ilegal fonduri în străinătate sub pretextul plăţilor de redevenţe.

05 Apr. 2026, 15:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Apr. 2026, 15:08 // Actual //  Ursu Victor

Legendarul producător german de instrumente muzicale Höfner, devenit celebru datorită colaborării cu The Beatles, a fost preluat de un nou proprietar după ce a intrat în faliment, potrivit publicației BILD.

Avocatul Hubert Ampferl a declarat că, imediat după deschiderea procedurii de insolvență, compania și-a găsit un cumpărător.

Fabrica Höfner din Bavaria va continua să funcționeze sub administrarea GEWA music GmbH, iar drepturile asupra brandurilor au fost preluate de Streetlife Music GmbH — un parteneriat între GEWA și retailerul Thomann.

Producția va continua pentru întreaga gamă de instrumente Höfner, inclusiv chitare bass electrice, viori, violoncele, contrabași și chitare. De asemenea, vor fi fabricate în continuare și instrumentele premium și arcușurile brandului Paesold.

Astfel, brandurile Höfner și Paesold rămân în proprietate germană.

Fondată în 1887, Höfner a intrat în istoria muzicii datorită modelului 500/1 Violin Bass, devenit celebru în mâinile lui Paul McCartney. Forma sa distinctivă, inspirată de vioară, și sunetul inconfundabil au făcut din acest instrument unul dintre cele mai recognoscibile din lume.

În prezent, compania are 52 de angajați, însă în urma restructurării vor rămâne doar 24 de locuri de muncă. Noii proprietari anunță modernizarea producției pentru a menține competitivitatea pe piața internațională și pentru a asigura viitorul brandurilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!