10 LEI// Cum a reușit Valeria Avram să aducă în Moldova franciza Gioelia, înghețată italiană autentică

Înghețata este o opțiune perfectă pentru zilele calde. Nu-i așa? Doar imaginează-ți, ieși la o plimbare pe străzile Chișinăului și savurezi o înghețată italiană autentică. Despre gustul deosebit al înghețatei, dar și cum a reușit să aducă o franciză italiană în Republica Moldova, ne-a povestit antreprenoarea Valeria Avram.

Gieolia este o franciză italiană cu originea în Parma cu o experiență în producerea înghețatei de peste jumătate de secol. Dacă ai călătorit prin Europa, la sigur ai gustat sau văzut această gelaterie.

În perioada pandemiei, Valeria Avram și familia ei au simțit lipsa înghețatei la Chișinău și astfel au decis să o aducă, astfel încât mai mulți consumatori să se bucure de ea.

„Inițial am trimis o cerere de inițiativă unde am solicitat, printr-un email, că dorim să procurăm franciza. După care am primit ca răspuns niște pași. Unul era să completăm un portofoliu unde indicam diferite informații precum sursa de venit, experiența, zona în care ne dorim exclusivitate, specificul țării și altele. După ce a fost studiat acest portofoliu am fost programată la interviu cu francizorul. În acea perioadă interviurile se făceau online și erau mai mulți în listă, chiar din Republica Moldova. După această etapă a urmat semnarea contractului de pre-franciză și cumpărarea exclusivității. În acest pre-contract am avut un set de condiții pe care să le îndeplinim timp de 6 luni. În cazul în care nu le îndeplinești se anulează dreptul de franciză. După 6 luni, următoarea etapă este semnarea contractului, ceea ce am făcut și deja deschiderea gelateriei”, a declarat Valeria Avram.

Antreprenoarea a optat și pentru franciză și nu pentru o afacere proprie, întrucât sunt unele avantaje.

„În primul rând ei au un plan de management care deja lucrează, care este testat și noi urmează doar să ne adaptăm Plus la asta produsul este testat, este bun. Un alt avantaj ar fi suportul tehnic și comercial non-stop. Noi dacă avem o întrebare, ei mereu ne răspund la orice oră, pentru că au același regim de lucru ca și noi. Și dacă apar produse noi sau implementează produse noi, ei ne anunță și mereu suntem la curent cu orice inovație. Plus la asta, ce-mi mai place, este menținerea calității materiei prime. Pentru că noi, o parte din materia primă o procurăm de la francizori, suntem, de fapt, obligați”, a adăugat Valeria Avram.

Desigur, sunt și dezavantaje, printre care autonomia până la o anumită limită și împărțirea profitului.

Pentru mai multe detalii vizionați interviul integral.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#gioelia #10LEI #antreprenoare sociala #franciză #inghetata #antreprenoare

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.