20.000 de ruble ca să nu divorţezi: Deputații ruși pregătesc un proiect pentru a asigura „trăinicia” familiilor

03 Mai 2023, 08:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mai 2023, 08:04 // Actual //  bani.md

Deputaţi din Duma de Stat a Rusiei, camera inferioară a parlamentului rus, pregătesc un proiect de lege care prevede ca o dată la cinci ani, fiecare soţ al unui cuplu să primească câte 20.000 de ruble (în total, peste 450 de euro), condiţia fiind să fie căsătoriţi de cel puţin 20 de ani, relatează News.ro, care citează NewsMaker și TASS.

Vicepreşedintele grupului parlamentar liberal-democrat Iaroslav Nilov, care se numără printre iniţiatorii legii, a spus că „este necesară sprijinirea instituţiei familiei”.
„Dacă oamenii sunt căsătoriţi de mai mult de 20 de ani, haideţi să le plătim câte 20 mii fiecărui soţ excluzând coeficienţii regionali. Şi să facem aceasta la fiecare 5 ani. În plus, regiunile vor avea dreptul să stabilească suplimentar măsuri de sprijin social”, a menţionat deputatul.

Potrivit lui Nilov, grupul parlamentar liberal-democrat vrea să dedice acest proiect de lege fondatorului partidului, controversatul Vladimir Jirinovski, „a cărui primă şi singură căsnicie a durat multe decenii”, în ciuda dificultăţilor.

Vladimir Jirinovski a murit în aprilie 2022 la 75 de ani, după ce a făcut Covid.

După cum a precizat pentru TASS serviciul de presă al LDPR, proiectul de lege este planificat să fie trimis la guvern pentru examinare înainte de sfârşitul actualei sesiuni de primăvară a Dumei de Stat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 12:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 12:30 // Actual //  Grîu Tatiana

Din 1 aprilie, se va aplica un tarif uniform pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale în Republica Moldova, potrivit unui proiect de hotărâre propus pentru consultări publice și care urmează să fie examinat în ședința din 10 martie a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Documentul prevede stabilirea unor tarife unice pentru distribuția gazelor, diferențiate doar în funcție de nivelul de presiune al rețelei. Astfel, tariful ar urma să fie de 387 lei pentru o mie de metri cubi pentru rețelele de presiune înaltă, 1 410 lei pentru presiune medie și 4 921 lei pentru presiune joasă.

Proiectul introduce și un mecanism de plăți compensatorii de egalizare între operatorii sistemelor de distribuție, pentru ca fiecare companie să își poată recupera veniturile reglementate. Conform metodologiei, valorile pozitive indică sumele pe care operatorii trebuie să le achite în mecanismul de egalizare, iar valorile negative reprezintă compensațiile pe care aceștia le vor primi.

Datele din anexă arată că, pentru distribuția gazelor prin rețele de presiune joasă către consumatorii finali, „Chișinău-gaz” ar urma să achite 2 490 lei pentru fiecare o mie de metri cubi distribuiți, F.P.C. „Lăcătuș” S.R.L. – 3 767 lei, iar Î.C.S. „Nord Gaz – Sîngerei” S.R.L. – 3 357 lei. În același timp, mai mulți operatori ar urma să primească compensații, printre cei cu cele mai mari sume fiind S.R.L. „Faitec-M” cu 6 990 lei pentru o mie de metri cubi, „Cimișlia-gaz”, cu 6 489 lei pentru o mie de metri cubi, „Taraclia-gaz”, cu 5 430 lei, „Ștefan Vodă-gaz”, cu 4 383 lei, „Edineț-gaz”, cu 4 171 lei și „Orhei-gaz”, cu 3 790 lei.

Mecanismul de compensare va fi aplicat pentru 17 operatori ai sistemelor de distribuție, iar fluxurile financiare vor fi gestionate de „Chișinău-gaz”, desemnată drept entitate de reconciliere. Proiectul mai prevede abrogarea hotărârilor prin care au fost stabilite până acum tarife separate pentru operatorii de distribuție.

Anterior, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a explicat structura tarifului final al gazelor: costul de achiziție reprezintă aproximativ 60 la sută din preț, distribuția circa 28 la sută, transportul intern 2 la sută, furnizarea 4 la sută, iar restul sunt devieri tarifare și o marjă de profit.

Hotărârea ar urma să intre în vigoare din 1 aprilie 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!