5 reguli de comunicare în afaceri oferite de o companie din Moldova

15 Iun. 2021, 15:50
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
15 Iun. 2021, 15:50 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Agenția de Media Purple îți oferă 5 sfaturi de comunicare în afaceri pentru a spori eficacitatea, dar și pentru a economisi timpul. Aceste tips-uri a ajutat compania să devină mai eficientă în activitatea sa.

#1: Ai grijă de interlocutorul tău

Sugestii pentru a avea grijă de interlocutor:

  • Indică link-urile direct în e-mail: imaginează-ți cât de simplu e să dai un singur click dacă ești în transport, și nu la PC, decât să cauți o prezentare rătăcită pe drive.
  •  Structurează scrisoarea: adăugă fiecare gând din alineat și indică sugestiile pe puncte, după prioritate.
  •  Nu uita și de bullet points, dar și de fonturile BOLD, care o să te ajute să faci, vizual, informația mai ușor de digerat.
  •  Nu impune interlocutorul să descarce fișiere video: să zicem că parterenul de afaceri nu e la PC în acest moment;

Oare nu e mai simplu să încarci video-ul pe YouTube, cu acces ascuns?

 #2: Stabiliți, din start, condițiile de comunicare

Discutați, încă de la începutul colaborării, câteva momente importante:

  •  Cu cât timp înainte de lansare se va furniza proiectul?
  •  Adăugarea comentariilor pe proiect se comunică imediat, în regim de urgență?
Cei de la Purple au deadline-uri clar definite, iar momentul de aprobare/feedback e foarte important.
  •  E ok să vă trimiteți e-mailuri în zilele de weekend?
  •  Cărui responsabil anume și cu ce întrebări e ok să vă adresați?
Compania Purple, pentru confortul ambelor părți, indică cine este responsabil de comunicarea pe un anumit proiect.
  •  Care e singurul canal de comunicare: e-mail, WhatsApp, Telegram?

#3: Scrie clar și respectuos

Dacă interlocutorul tău nu cunoaște terminologia de marketing, de exemplu, pentru ce să te exprimi în cuvinte precum „engagement”, „CTR”, „KPI”? Încearcă să simplifici la maximum comunicarea, dar nici să supraapreciezi sau, și mai rău, să subapreciezi omul.
Nu fi agresiv și, dacă ești supărat, mai bine mai așteaptă puțin înainte să răspunzi la un e-mail „problematic”.

#4: Când simți că „arde”, mai bine sună

Nu uita că reacția cititorului la mesajul tău depinde și de intonația cu care este citit textul.
Emoji-urile cumva ameliorează situația, dar nu sunt chiar ok de utilizat în e-mailurile formale.
De aceea, mai bine să te asiguri și, dacă ai o întrebare mai sensibilă de discutat și presupui că partenerul te-ar putea înțelege greșit – mai bine sună.

#5: NU scrie atunci când poți să NU scrii

Vrei să râzi cu colegii la o glumă? Mai bine trimite-o pe chat, decât să-i umpli colegului e-mailul cu informație irelevantă.

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:43
 // Categoria: Economie // Autor:  MD Bani
05 Mart. 2026, 18:43 // Economie //  MD Bani

Profesioniștii din Moldova și Ucraina au reușit să deblocheze importul de carne de pui ucraineană și să evite riscurile economice pentru Moldova.

Pe 4 martie a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții ANSA din Moldova și ai Serviciului de Stat pentru Siguranța Alimentelor din Ucraina, conform rupor.md. Urmare a reuniunii, s-a convenit asupra unui algoritm de reluare a importului de carne de pasăre ucraineană congelată și refrigerată în Moldova.

Acest progres este cu atât mai important dacă ținem cont că, cu doar o zi înainte de întâlnire, situația părea extrem de complicată și conținea riscuri semnificative pentru economia Republicii Moldova.

În negocierile preliminare cu partea ucraineană, autoritățile din Moldova au insistat asupra unor proceduri suplimentare de control al calității cărnii de pui ucrainene. În special, a fost vorba despre un format de verificări la distanță, cu participarea inspectorilor de stat ucraineni. De asemenea, livrările de carne de pasăre refrigerată rămâneau blocate, iar ANSA era dispusă să discute doar despre carne de pasăre congelată.

Ucrainenii au considerat acest cerințe excesive și neconforme cu practica consacrată a OMC, precum și cu normele Uniunii Europene, la care ambele țări aspiră să adere. Kievul a declarat public că este pregătit să acționeze exclusiv în cadrul dreptului internațional și al principiului parității. În paralel, în cabinetul de miniștri al Ucrainei a fost pregătit un proiect de decizie privind posibilitatea introducerii unui embargo asupra produselor vinicole moldovenești în cazul în care restricția nu va fi ridicată.

Acest semnal a fost perceput foarte serios în Moldova. Sectorul vinicol este strategic pentru țară, formând o parte importantă a exporturilor, asigurând locuri de muncă în regiuni și având o sensibilitate socială ridicată. Piața ucraineană rămâne una dintre cele mai importante destinații pentru vinurile moldovenești. Posibilele restricții comerciale ar fi putut duce la pierderi de venituri valutare, excedente de produse pe piața internă și presiuni asupra prețurilor.

Astfel, discuția despre procedurile veterinare risca să se transforme, de fapt, într-un conflict economic mai larg, cu riscul unor restricții reciproce.

Decisiv a fost faptul că părțile au reușit să readucă discuția în plan tehnic. Pe 4 martie, reprezentanții autorităților competente au avut o întâlnire constructivă și au convenit asupra unui algoritm clar de acțiuni.

S-a stabilit că întreprinderile care au dreptul de a exporta în țările UE și care funcționează în sistem de ciclu închis de producție (având propriile abatoare) vor putea relua livrările după efectuarea analizelor de laborator pentru 10 probe de ser sanguin în laboratoare din UE. După confirmarea conformității cu standardele de siguranță, pentru fiecare unitate de producție va fi deschis exportul atât pentru carne de pasăre congelată, cât și refrigerată.

Partea ucraineană a selectat deja un număr reprezentativ de probe și le-a trimis către laboratoarele de referință ale UE. Acest lucru a devenit un semnal important al disponibilității de a acționa transparent și conform regulilor europene.

De fapt, părțile au convenit asupra unui mecanism care:

  • se bazează pe standardele UE, recunoscute de ambele state;
  • elimină componenta politică din procesul de control;
  • oferă predictibilitate mediului de afaceri;
  • menține un nivel ridicat de siguranță sanitară.

De ce a fost important pentru țara noastră

Prevenirea escaladării a avut o importanță directă pentru economia Moldovei. În primul rând, a fost evitat riscul unui război comercial. Chiar și restricțiile pe termen scurt asupra produselor vinicole moldovenești ar fi putut provoca pierderi financiare semnificative pentru producători și pentru bugetul de stat.

În al doilea rând, a fost menținută stabilitatea comerțului bilateral cu Ucraina – unul dintre partenerii regionali-cheie ai Moldovei. În contextul unei situații geopolitice complicate, predictibilitatea relațiilor comerciale este critică pentru mediul de afaceri.

În al treilea rând, Moldova și-a confirmat reputația de țară capabilă să rezolve problemele controversate prin dialog profesional, și nu prin conflicte de lungă durată. Pentru investitori și partenerii internaționali, acest lucru este important.

Un factor-cheie a fost faptul că profesioniștii de pe ambele părți au reușit să separe problemele tehnice de retorica politică. Mulțumirile reciproce pentru cooperare, exprimate după întâlnire, indică revenirea la un format constructiv, deoarece intervențiile politicienilor moldoveni au făcut doar rău. Ei ar fi trebuit de la bun început să se abțină de la asemenea implicații și să nu împiedice specialiștii să-și facă treaba.

Povestea cu carnea de pui ucraineană a demonstrat cât de fin poate fi echilibrul dintre cerințele sanitare și interesele economice. Ea a arătat, de asemenea, că un dialog constructiv la timp poate preveni o reacție în lanț a restricțiilor, care ar fi putut lovi dur sectoare întregi ale economiei țării noastre.

Moldova a reușit să păstreze stabilitatea sectorului vinicol și să susțină dinamica pozitivă a comerțului bilateral. Astfel părțile au demonstrat că, chiar și în condiții dificile, este posibil un compromis rațional. Tocmai profesionalismul și disponibilitatea de a asculta argumentele partenerului au permis transformarea unei potențiale crize comerciale într-un cadru de cooperare pragmatică — fără pierderi pentru stabilitatea economică a Moldovei și fără subminarea încrederii dintre două state vecine.