Minele de sare din Soledar: o fortăreață care poate fi crucială pentru Rusia în războiul din Ucraina

13 Ian. 2023, 15:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Ian. 2023, 15:04 // Actual //  bani.md

Vladimir Putin recunoaște că situația din zonele anexate din Ucraina este dificilă. Grupul de mercenari Wagner asigură că deține controlul asupra orașului Soledar după câteva zile de lupte violente, deși Kievul neagă acest lucru, iar Moscova îndeamnă la prudență și deocamdată nu consideră zona controlată oficial. Dacă va fi confirmată, ar fi cea mai mare victorie a Rusiei asupra Ucrainei în ultimele șase luni de război.

Orașul Soledar, la aproximativ 10 kilometri nord de orașul distrus Bahmut, este acum principala țintă a trupelor ruse. Dar de ce este această locație atât de importantă? Trebuie să ne întoarcem cu câțiva ani înapoi, la invazia rusă din 2014 în regiunea Donbas, regiune căreia îi aparțin Soledar și vecinul său Bahmut. Deși Rusia și-a revendicat controlul asupra Republicii Populare Donețk, principala regiune a Donbasului, cele două orașe au rezistat până acum. Când Rusia a început războiul împotriva Ucrainei în februarie 2022, această zonă a fost din nou una dintre țintele principale, iar Bahmut și, mai ales, Soledar, sunt considerate cheia pentru obținerea controlului total asupra Donbasului.

Micul oraș Soledar, cu puțin peste 10.000 de locuitori, este caracterizat de mina de sare Artiomsol. Un întreg oraș subteran, o enclavă prețioasă datând din secolul al XIX-lea și care în timpul războiului a devenit o fortăreață strategică. Cu toate acestea, înainte de începerea conflictului, rolul său era destul de diferit. Acest labirint de galerii și pasaje, cu peste 200 de kilometri de tuneluri la o adâncime de 300 de metri, a fost vizitat de o mulțime de turiști. În interior, există un teren de fotbal, o sală de concerte și există chiar loc, printre tavanele sale înalte de până la 30 de metri, pentru o biserică.

În ultimele zile, forțele ruse au făcut destule progrese în zonă. Rusia este conștientă de faptul că minele reprezintă un loc practic inexpugnabil, ferit de rachete și drone și lipsit de radare prin satelit. Este refugiul perfect, capabil să ofere adăpost pentru mii de soldați și civili, dar și să depoziteze arme. Prin urmare, pierderea acestei poziții ar fi ruinătoare pentru Ucraina.

Anunțul făcut de șeful companiei Wagner

Șeful companiei paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, a asigurat, marți dimineață, că unitățile sale au preluat minele Soledar, de unde a publicat o imagine împreună cu unitatea sa. Totuși, purtătorul de cuvânt al comandamentului estic al forțelor ucrainene, Serhii Șerevati, a insistat că „nu este adevărat că a căzut” complet, iar Departamentul de Comunicații Strategice al Forțelor Armate a pus sub semnul întrebării autenticitatea fotografiei.

„Se pare că locația pe care o arată nu corespunde realității și că nu sunt cu adevărat salinele Soledar cele care apar în imagini”, a clarificat Șerevati înainte de a remarca că, prin aceste informații, Moscova ar putea încerca să justifice „pierderile mari în rândul prizonierilor”. În acest sens, forțele ucrainene au lansat câteva fotografii în care arată minele de sare fără nicio prezență a armatei ruse. „Se pare că nu este adevărat și că nu sunt în minele din Soledar, care a fost și va fi întotdeauna ucrainean”, a indicat Armata.

Dacă armata lui Putin preia în cele din urmă Soledar, ar fi la un pas de a lua Bahmut și odată cu el, de cheile de intrare ale regiunii Donețk. Ceva după care tânjește de mult și care ar schimba cursul războiului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.