Adrian Trofim: „Castel Mimi este şi va fi promotorul vinurilor din soiuri autohtone”

10 Nov. 2023, 14:30
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
10 Nov. 2023, 14:30 // Slider //  MD Bani

Într-un mesaj postat pe pagina Castel Mimi Adrian Trofim îşi exprimă gratitudinea faţă de toţi cei care susţin campania „Alege vinuri din soiuri autohtone” şi spune că acţiunea nu este doar despre promovarea vinurilor, dar şi a numelui de ţară.

„Mă bucură faptul că nume notorii au preluat mesajul nostru şi l-au promovat pe reţelele de socializare, pentru a fi cât mai vizibil. Le mulţumesc artiştilor, actorilor şi sportivilor pentru că au dat curs îndemnului nostru şi susţin Castel Mimi. Sunt recunoscător şi consumatorilor care au ales vinurile produse din soiurile de struguri „Feteasca Albă”, „Feteasca Neagră”, Feteasca Regală” şi „Rara Neagră” şi astfel, promovează nu doar vinurile noastre, dar şi cultura, tradiţiile şi istoria acestor locuri”, susţine Adrian Trofim, CEO Castel Mimi.

Castel Mimi s-a poziţionat ca promotorul vinurilor din soiuri autohtone, iar campania lansată nu se încheie aici, spune Adrian Trofim.

Castel Mimi este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din ţara noastră, iar producţia anuală se ridică la jumătate de milion de sticle. Cea mai mare piaţă de desfacere este Republica Moldova, urmată de România.

08 Apr. 2026, 17:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Apr. 2026, 17:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un operator de pe piața carburanților a fost sancționat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), după ce a impus limitări la alimentarea consumatorilor în stații, a declarat directorul instituției, Alexei Taran.

Potrivit oficialului, sancțiunea aplicată este una contravențională și depășește 600 de unități convenționale, echivalentul a aproximativ 30.000 de lei.

„A fost limitată cantitatea alimentată în stații. Practic, s-a impus consumatorilor o limitare valorică, în bani, a cantității alimentate, ceea ce contravine regulilor”, a explicat Taran.

Reprezentanții ANRE au intervenit după mai multe sesizări și au constatat, în urma verificărilor la fața locului, că rețeaua vizată aplica restricții prin tranzacții repetate, cu sume limitate, pentru fiecare alimentare.

În total, instituția a recepționat șase plângeri telefonice din partea consumatorilor în primele zile, ulterior sesizările vizând în special segmentul angro, unde au fost raportate nemulțumiri legate de prețurile oferite.

Directorul ANRE a precizat că, deocamdată, aceasta este singura amendă aplicată de la începutul escaladării situației pe piața carburanților, însă mai multe investigații sunt în desfășurare.

În alte cazuri, autoritatea s-a limitat la obligarea furnizorilor să respecte prețurile achitate în avans de clienții angro sau a constatat lipsa stocurilor în stații la momentul verificărilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!