An de criză dar veniturile la buget au explodat

02 Mart. 2023, 14:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mart. 2023, 14:41 // Actual //  bani.md

În prima lună a anului 2023, la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de 7,2 miliarde lei, cu 1,4 miliarde lei mai mult față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 7,3 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022 sunt mai mari cu 1,2 miliarde lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 0,1 miliarde lei. Soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 8,2 miliarde lei.

Veniturile bugetului de stat în luna ianuarie a anului curent au constituit 4,5 miliarde lei. Comparativ cu perioada similară a anului trecut acestea s-au majorat cu 0,9 miliarde lei.

Veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat au constituit 2,1 miliarde lei, cu 0,3 miliarde lei mai mult față aceeași perioadă a anului trecut, iar veniturile administrare de către Serviciul Vamal au constituit 2,7 miliarde lei, fiind în creștere cu 0,8 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului de stat au fost executate în sumă de 5,3 miliarde lei, înregistrând o creștere de 0,8 miliarde lei față de perioada similară a anului 2022. Executarea bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit în sumă de 0,8 miliarde lei, iar  soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetului de stat  au constituit 4,0 miliarde lei.

Ministerul Finanțelor a asigurat onorarea tuturor angajamentelor de plată pentru luna ianuarie a anului curent, toate plățile fiind finanțate integral.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.