Bill Gates a descoperit viitorul agriculturii. Investește milioane de dolari în roboți pentru „fermieri”

27 Sept. 2021, 17:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
27 Sept. 2021, 17:24 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Fondatorul Microsoft, Bill Gates, investește 50 de milioane de dolari într-un un start-up care dezvoltă roboți care cultivă plante într-un mod sustenabil. De asemenea, omul de afaceri deține o suprafață considerabilă de terenuri agricole, ceea ce demonstrează încă o dată interesul lui pentru acest domeniu.

Astfel, Start-up-ul Iron Ox din Silicon Valley a atras o finanțare de 50 milioane dolari de la fondul de investiții Breakthrough Energy, deținut de Bill Gates.

Compania construiește roboți care pot cultiva plante cu ajutorul unui sistem hidroponic. Acest sistem presupune ca rădăcinile plantelor să fie scufundate într-o soluție nutritivă pe bază de apă și nutrienți sau plante într-un mediu poros, care reține soluția nutritivă, permite oxigenarea rădăcinilor și oferă suport de creștere plantelor, scrie WallStreet.

Roboții au senzori care permit măsurarea nitrogenului și aciditatea solului pentru a cultiva plante sănătoase. Prin această tehnologie dezvoltată de start-up se vor pute crește plante precum căpșune, busuioc thailandez, roșii, coriandru și pătrunjel.

Iron Ox are în grijă o fermă în nordul Californiei, iar începând cu acest an start-up-ul a început construcția unei noi ferme în Lockhart, Texas.

Recent, Bill Gates a reușit să strângă un miliard dolari pentru a dezvolta energie verde și regenerabilă pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice și a poluării.

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va anunța în următoarele două-trei zile dacă tarifele la energia electrică vor fi majorate sau nu. Declarația a fost făcută de directorul ANRE, Alexei Taran, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele privind toate componentele tarifare.

Potrivit lui Taran, pentru a stabili prețul final plătit de consumatori, regulatorul trebuie să analizeze mai întâi tarifele pentru serviciile din întreg lanțul energetic, inclusiv transportul și distribuția energiei electrice.

„Solicitările au venit de la mai mulți operatori – de la operatorul sistemului de transport, operatorii sistemului de distribuție și de la furnizori. Pentru a afla prețul final de furnizare, trebuie mai întâi să calculăm pe rând tarifele pentru serviciile de transport și distribuție, iar ulterior putem decide tariful final pentru furnizorii cu obligație de serviciu universal”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că instituția se află în etapa finală a calculelor și că rezultatele vor fi făcute publice în curând.

„La moment suntem în proces de finalizare a calculelor. Cred că în următoarele două-trei zile le vom definitiva și le vom publica pe site-ul agenției. Deocamdată este prea devreme să spunem cu cât vor fluctua tarifele, pentru că nu am finalizat toate calculele”, a declarat Taran.

Directorul ANRE a mai spus că doar după stabilirea tarifelor pentru transportul energiei și a componentei de distribuție pentru anul 2026 va putea fi calculat prețul final de furnizare.

La 16 februarie, Premier Energy și FEE Nord au depus la ANRE solicitări de majorare a tarifelor la energia electrică. Premier Energy a cerut aprobarea unui tarif de 3,83 lei/kWh, cu 24 de bani (6,6%) peste nivelul actual, în timp ce FEE Nord solicită 4,32 lei/kWh, cu 32 de bani mai mult decât tariful în vigoare.

Solicitările urmează să fie examinate în una dintre ședințele viitoare ale ANRE. Dacă vor fi aprobate, noile tarife se vor reflecta în facturile consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!