Boris Johnson a dezvăluit cum l-a amenințat Putin, într-o discuție telefonică: „Cu o rachetă ar dura doar un minut”

30 Ian. 2023, 08:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Ian. 2023, 08:33 // Actual //  bani.md

Fostul premier britanic Boris Johnson a afirmat, într-un documentar BBC, că înainte de startul invaziei ruse în Ucraina a fost ameninţat de Vladimir Putin cu un atac cu rachetă, în timpul unei discuţii la telefon, relatează bbc.com.

Johnson a precizat că Putin a făcut comentariul în momentul în care el, în timpul uneii discuţii telefonice în februarie 2022, a avertizat că războiul ar fi o catastrofă.

Britanicul i-a spus atunci li Vladimir Putin că invadarea Ucrainei ar atrage sancţiiuni din partea Occidentului şi ar face ca la frontierele Rusiei să fie mai multe trupe NATO.

“La un moment dat m-a ameninţat şi a spus: ‘Boris, nu vreau să vă fac rău, dar cu o rachetă ar dura doar un minut’ sau cam aşa ceva. Însă, având în vedere tonul său foarte relaxat, detaşarea sa, cred că el doar se juca cu tentativele mele de a încerca să îl conving să negocieze”, a afirmat Johnson.
Documentarul “Putin Vs the West” va fi difuzaat de BBC 2 luni seară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Mart. 2026, 14:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Mart. 2026, 14:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Plafonul maxim al ajutorului financiar pentru compensarea accizei la motorină destinată fermierilor va fi stabilit la 200 de mii de lei pentru fiecare beneficiar, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Documentul prevede alocarea a 108 milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru a acoperi acciza la motorina utilizată în agricultură în perioada lucrărilor de primăvară din 2026.

Sprijinul financiar ar urma să fie acordat pentru motorina procurată între 1 martie și 31 mai 2026, iar banii vor fi distribuiți prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Conform proiectului, fermierii vor putea beneficia de compensarea a 100% din cota accizei la motorină stabilită pentru anul 2026, care constituie 3978,95 lei pentru o tonă de combustibil.

Valoarea ajutorului financiar va fi calculată în funcție de cantitatea de motorină procurată, aplicându-se coeficientul de densitate medie de 0,845 kg/l, precum și cota accizei stabilite pentru anul curent. Totodată, cantitatea de motorină pentru care se acordă compensația nu va putea depăși normele medii trimestriale de consum stabilite pentru lucrările agricole. În situația în care cantitatea procurată este mai mică decât norma stabilită, ajutorul financiar va fi calculat în baza volumului indicat în factura fiscală. Dacă însă fermierul a procurat o cantitate mai mare decât cea prevăzută de normele de consum, compensația va fi acordată doar pentru cantitatea maximă admisă.

Proiectul mai prevede că, în cazul în care suma totală a cererilor aprobate depășește bugetul alocat de 108 milioane de lei, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va aplica un coeficient de ajustare, astfel încât sprijinul financiar să fie redus proporțional pentru toți beneficiarii.

Pentru a putea primi compensația, solicitanții trebuie să fie înregistrați oficial cel târziu până la 1 martie 2026, să desfășoare activități în sectorul vegetal sau zootehnic și să prezinte documente care confirmă procurarea și utilizarea motorinei în lucrări agricole. În cazul fermelor zootehnice, animalele trebuie să fie înregistrate în Registrul de stat al animalelor, iar exploatațiile trebuie să dețină autorizație sanitar-veterinară de funcționare. Pentru apicultori, stupinele trebuie să fie înregistrate în sistemul informațional „BeeProtect”.

Cererea pentru acordarea ajutorului financiar va fi depusă în cadrul unui apel lansat prin ordin al Ministerului Agriculturii, iar dosarul va include declarația pe propria răspundere privind veridicitatea informațiilor, documentele confirmative privind activitatea agricolă și certificatele eliberate de autoritățile publice locale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!