Bugetul asigurărilor sociale, votat. Pentru ce vor fi alocați banii

19 Nov. 2021, 16:48
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
19 Nov. 2021, 16:48 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

În cadrul ședinței de astăzi a Executivului a fost aprobat Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022, care stabilește veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul următor.

Conform proiectului, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022 sunt estimate la 31,2 miliarde lei, cu o creştere de 3,7 miliarde de lei față de anul precedent. În structura veniturilor, 59,8%  reprezintă resursele generale ale bugetului asigurărilor sociale de stat și 40,2% – transferurile de la bugetul de stat.

Prognoza sumei contribuţiilor de asigurări sociale de stat pentru anul 2022 a fost efectuată în urma analizei mai multor indicatori, printre care baza de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, datorate  de către angajatori şi salariaţi, nivelul executării contribuţiilor şi a altor venituri în anii precedenţi, prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2022-2024, elaborată de către Ministerul Economiei etc.

De asemenea, proiectul prevede cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022, prognozate la suma de 31, 2 miliarde lei, în creștere cu 3,7 miliarde lei față de anul precedent. Cheltuielile au fost repartizate pentru programul 90 „Protecția socială”, cu subprogramele sale, în vederea asigurării dreptului la pensii și prestații sociale, dar și implementării unor măsuri noi de politici pentru sporirea protecției sociale a populației.

Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 este elaborat conform prevederilor Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, Legii nr. 181/ 2014 finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale și altor acte normative ce ţin de domeniul protecţiei sociale de stat.

Realitatea Live

11 Ian. 2026, 11:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Ian. 2026, 11:02 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova se află printre țările cu cel mai mare consum de alcool din lume, potrivit datelor publicate de World Population Review. Cu un consum mediu de 14,1 litri de alcool pur pe cap de locuitor pe an, Moldova ocupă locul patru la nivel global, fiind depășită doar de România, Georgia și Letonia.

Clasamentul arată că România conduce topul mondial, cu un consum de 17,1 litri pe an per locuitor, urmată de Georgia cu 15,5 litri și Letonia cu 14,7 litri. Republica Moldova, cu 14,1 litri, se află imediat după acestea, înaintea Cehiei, care înregistrează 13,7 litri pe an.

Prin comparație, consumul de alcool în Rusia este estimat la 10,5 litri pe cap de locuitor, iar în Ucraina la doar 7,4 litri, nivel aproape la jumătate față de cel din Republica Moldova.

Datele World Population Review arată că Europa de Est și regiunea Mării Negre domină clasamentul global al consumului de alcool, cu mai multe state din zonă în topul primelor cinci.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!