Bulgaria ar putea adera la zona euro în 2025

23 Feb. 2023, 15:47
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
23 Feb. 2023, 15:47 // Actual //  MD Bani

Bulgaria ar putea adera la zona euro începând din 1 ianuarie 2025, dacă va îndeplini toate criteriile de aderare, a declarat joi vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters.

Săptămâna trecută, ministrul bulgar al Finanţelor, Rossitsa Velkova, a anunţat că Bulgaria a renunţat la data ţintă – ianuarie 2024 – pentru adoptarea euro.

„Nu ne-am îndeplinit angajamentele pentru intrarea în zona euro şi trebuie să îndeplinim criteriile privind inflaţia”, le-a pus atunci jurnaliştilor Rossitsa Velkova. „Data aderării este atunci când sunt îndeplinite toate criteriile de la Maastricht. Poate 1 ianuarie 2025 ar fi o dată posibilă”, a apreciat joi Valdis Dombrovskis într-un interviu acordat postului bulgar de televiziune Nova TV.

Rossitsa Velkova a spus că Bulgaria ar putea face eforturi să finalizeze adoptarea euro de la mijlocul anului viitor.

În schimb, vicepreşedintele Comisiei Europene, care efectuează zilele acestea o vizită la Sofia, a mai spus că în mod tradiţional ţările au aderat la zona euro de la începutul anului, deoarece este mai practic aşa. Potrivit lui Dombrovskis, din cauza inflaţiei ridicate, stimulată în principal de costurile la energie, autorităţile de la Sofia au fost nevoite să modifice data ţintă privind aderarea la zona euro.

La finele lui 2022, indicele armonizat al inflaţiei în Bulgaria a urcat la 14,3% în ritm anual, aceasta fiind a opta cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din blocul comunitar.

Unul dintre criteriile aderării la zona euro, stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de către toate statele membre UE în 1993, se referă la stabilitatea preţurilor. Concret, rata medie a inflaţiei (calculată prin indicele armonizat al preţurilor de consum) pe ultimele 12 luni nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetică a ratelor inflaţiei) a celor mai performante state membre în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor. În plus, această evoluţie trebuie să se dovedească a fi sustenabilă.

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.