Carburanții se scumpesc cu până la 7,3% într-o săptămână. ANRE spune că stocurile sunt suficiente

05 Mart. 2026, 12:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Mart. 2026, 12:50 // Actual //  Grîu Tatiana

De la începutul acestei săptămâni, carburanții s-au scumpit în Republica Moldova cu aproximativ 2,4% la benzină și 7,3% la motorină, potrivit noilor prețuri maxime de referință stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Pentru 6 martie, ANRE a anunțat că un litru de benzină COR 95 va costa 24 de lei și 33 de bani, cu 16 bani mai mult decât în ziua precedentă, iar motorina standard va ajunge la 22 de lei și 24 de bani pe litru, în creștere cu 47 de bani.

Comparativ cu perioada 28 februarie – 2 martie, când un litru de benzină era comercializat cu 23 de lei și 75 de bani, iar motorina costa 20 de lei și 72 de bani, prețurile au crescut cu 58 de bani la benzină și cu 1 leu și 52 de bani la motorină.

În același timp, autoritățile au instituit măsuri suplimentare pentru gestionarea stocurilor de combustibil. La 5 martie 2026 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului privind declararea stării de alertă, mecanism care va permite o administrare mai strictă a stocurilor de produse petroliere principale din Portul Internațional Liber Giurgiulești.

ANRE precizează că monitorizează zilnic stocurile deținute de companiile importatoare și dă asigurări că, în prezent, rezervele de produse petroliere din Republica Moldova sunt suficiente și nu prezintă riscuri pentru consumatori. Totodată, instituția menționează că cotațiile Platts au scăzut în ultima zi cu aproximativ 1% la benzină și cu circa 3% la motorină, evoluție care ar putea indica un prim semn de stabilizare a pieței.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 15:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 15:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Strâmtoarea Hormuz rămâne unul dintre cele mai importante coridoare energetice din lume, iar funcționarea sa este esențială pentru comerțul global cu petrol. Potrivit datelor publicate de U.S. Energy Information Administration, cele mai dependente de acest coridor maritim sunt statele exportatoare din Golf și marile economii asiatice.

Datele, care reflectă situația din primul trimestru al anului 2025 și rămân relevante și în prezent, arată că principalul exportator de petrol care utilizează această rută este Arabia Saudită, cu aproximativ 37,2% din totalul transporturilor de țiței prin strâmtoare. Pe locul doi se află Irac cu 22,8%, urmat de Emiratele Arabe Unite cu 12,9%, Iran cu 10,6%, Kuwait cu 10,1% și Qatar cu 4,4%.

În ceea ce privește importurile, cel mai mare beneficiar al petrolului care trece prin această rută strategică este China, care absoarbe aproximativ 37,7% din fluxurile de petrol transportate prin strâmtoare. Pe locul doi se află India cu 14,7%, urmată de alte state asiatice cu 13,9%, South Korea cu 12% și Japan cu 10,9%.

Europa utilizează aproximativ 3,8% din petrolul transportat prin acest coridor, iar United States aproximativ 2,5%.

Strâmtoarea Hormuz este considerată unul dintre cele mai sensibile „chokepoint-uri” energetice din lume, deoarece o mare parte din exporturile de petrol ale statelor din Golful Persic trec prin acest pasaj îngust dintre Iran și Oman. Orice blocaj sau perturbare în zonă ar putea afecta imediat piețele globale de energie și ar putea provoca creșteri semnificative ale prețurilor petrolului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!