China a lansat cu succes trei astronauţi către o nouă staţie spaţială. Vor rămâne acolo 3 luni

17 Iun. 2021, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Iun. 2021, 11:29 // Actual //  MD Bani

Lansarea navei spaţiale Shenzhou-12 a avut loc joi dimineaţa la 9.22, ora locală. Cei trei astronauţi sunt Nie Haisheng, Liu Boming şi Tang Hongbo, primii care vor urca la staţia spaţială a Chinei, Tianhe, unde vor rămâne trei luni.

Aceasta este prima misiune cu echipaj din cele 11 planificate în faza de construcţie a staţiei spaţiale. Stația urmează să fie terminată în 2020, iar până atunci mai trebuie să fie finalizate încă două module şi mai multe misiuni de încărcare.

Ultima misiune cu echipaj a Chinei a avut loc în 2016, asiaticii au trimis astronauții să viziteze staţia spaţială Tiangong-2. Staţia respectivă a ieşit de pe orbită în 2019.

De atunci, China a continuat să avanseze cu un program spaţial ambiţios. A trimis o misiune pe Lună şi înapoi, în 2020, şi a aterizat pe Marte la începutul acestui an.

Realitatea Live

30 Ian. 2026, 10:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Ian. 2026, 10:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Actualizarea valorilor cadastrale, promovată de Guvern, riscă să genereze majorarea impozitelor pe proprietate, în lipsa unor mecanisme clare de protecție socială, avertizează economistul Marin Gospodarenco. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei intervenții la Vocea Basarabiei, unde acesta a explicat implicațiile reale ale reformei pentru cetățeni.

Potrivit economistului, valorile cadastrale sunt actualizate în multe cazuri de două sau chiar trei ori, iar autoritățile centrale transferă responsabilitatea gestionării impactului către administrațiile publice locale. „Statul ridică baza de impozitare, dar spune că primăriile vor ajusta cotele. Este un transfer clar de responsabilitate”, susține Gospodarenco.

El atrage atenția că multe primării sunt subfinanțate, dependente de transferurile de la bugetul de stat și aflate sub presiune bugetară constantă. În aceste condiții, există un risc major ca ratele de impozitare să rămână neschimbate, ceea ce ar duce automat la dublarea sau chiar triplarea impozitelor pentru proprietari.

„Asta înseamnă un risc real de șoc fiscal, mai ales pentru pensionari, familii cu venituri mici și pentru cei care nu au cumpărat locuințe ca investiție, ci trăiesc în ele”, avertizează economistul.

O altă problemă semnalată este lipsa unui mecanism național unitar de protecție socială. Reforma nu prevede plafoane clare, limite de creștere sau scutiri obligatorii, iar deciziile sunt lăsate integral la discreția autorităților locale. „Capacitățile primăriilor sunt foarte diferite. Riscăm situații absurde, în care pentru același tip de locuință, într-o localitate oamenii vor fi protejați, iar în alta vor plăti mult mai mult”, a explicat Gospodarenco.

În opinia sa, reforma este necesară din punct de vedere tehnic, întrucât valorile cadastrale erau depășite, însă implementarea este făcută fără amortizoare sociale suficiente. „Statul spune că nu încasează nimic direct, dar impactul va fi resimțit în mod direct în buzunarul cetățenilor”, a subliniat economistul.

Anterior, directorul Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru, Ivan Danii, a avertizat că, în urma evaluării și reevaluării bunurilor imobile, impozitul pe imobil ar putea crește chiar și de până la trei ori, în cazul în care autoritățile publice locale nu vor ajusta coeficienții de impozitare.

În prezent cota minimă a impozitului pe imobil este de 0,05%, iar în Chișinău – 0,185%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM