China forțează mâna SUA: ridicați restricțiile la cipuri pentru inteligență artificială

10 Aug. 2025, 17:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Aug. 2025, 17:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

China solicită Statelor Unite să reducă restricțiile la exportul de cipuri esențiale pentru inteligența artificială, ca parte a unui posibil acord comercial înaintea unei întâlniri între președinții Donald Trump și Xi Jinping, relatează Financial Times, citat de Reuters.

Potrivit sursei, oficialii chinezi au transmis experților din Washington că Beijingul dorește ca administrația Trump să relaxeze controalele privind exportul cipurilor de memorie cu lățime mare de bandă (HBM), componente-cheie pentru îndeplinirea rapidă a sarcinilor complexe de procesare AI. Aceste cipuri sunt utilizate împreună cu procesoarele grafice destinate AI, în special cele produse de Nvidia, și sunt atent monitorizate de investitori.

China se teme că actualele restricții americane afectează capacitatea companiilor locale, precum Huawei, de a dezvolta propriile cipuri AI. De mai mulți ani, administrațiile SUA limitează exportul de tehnologii avansate către Beijing, pentru a împiedica dezvoltarea capacităților chineze în domeniul inteligenței artificiale și al apărării.

Restricțiile au afectat și capacitatea firmelor americane de a răspunde pe deplin cererii tot mai mari din China — una dintre cele mai mari piețe de semiconductori din lume —, însă vânzările către această țară rămân o sursă importantă de venit pentru producătorii din SUA.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Apr. 2026, 17:58
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
15 Apr. 2026, 17:58 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Datele unui raport de analiză privind încălcările rutiere indică faptul că marca Mercedes ocupă primul loc în clasamentul abaterilor, cu aproximativ 148 de cazuri înregistrate, potrivit observ.md

Aceasta este urmată de BMW cu 79 de încălcări, Toyota cu 64, Ford cu 56 și Volkswagen cu 52, în timp ce alte mărci precum Renault, Skoda sau Dacia completează topul.

În total, au fost raportate circa 1.000 de încălcări, cele mai multe fiind legate de parcări ilegale, care însumează 607 cazuri, adică peste jumătate din total. Alte abateri frecvente sunt nerespectarea indicatoarelor sau marcajelor rutiere, cu 109 cazuri, precum și blocarea accesului, cu 57 de situații. Restul încălcărilor, inclusiv depășirea vitezei sau accesul interzis, au o pondere mai redusă.

Raportul mai arată că media zilnică a abaterilor este de aproximativ 26 de cazuri, cu fluctuații de la o zi la alta. În aceeași perioadă, autoritățile au emis 645 de notificări și au aplicat 330 de sancțiuni.

Datele evidențiază persistența problemei parcărilor ilegale, care continuă să genereze cele mai multe încălcări și să afecteze fluidizarea traficului.