Criptoimperiul lui Ilan Șor! 9 miliarde de dolari pentru Rusia, sub nasul Occidentului

Financial Times dezvăluie că A7A5 – o nouă monedă digitală „pegged” la rublă, lansată în februarie 2025 în Kârgâzstan – a procesat circa 9,3 miliarde USD în numai patru luni, devenind principalul coridor cripto folosit de companii rusești sancționate pentru a efectua plăți transfrontaliere. Tokenul este controlat de oligarhul moldovean Ilan Șor, fugit din Republica Moldova și plasat sub sancțiuni britanice și canadiene, arată investigația.

A7A5 este garantat cu depozite în ruble la Promsvyazbank, bancă din sectorul apărării ruse aflată pe listele de sancțiuni ale SUA, UE și Regatului Unit.

Moneda se tranzacționează aproape exclusiv pe platforma Grinex din Bișkek, considerată succesoarea Garantex – bursă desființată de autoritățile americane pentru spălare de bani.

Importatorii ruși convertesc ruble în A7A5, apoi în USDT (Tether), evitând infrastructura financiară occidentală și controalele KYC mai stricte.

Blockchain-ul arată că volumele sunt generate de un număr redus de portofele, indiciu că fluxurile sunt centralizate și gestionate „administrativ”, nu rezultatul unei piețe libere.

Surse FT susțin că tokenul este emis de o structură din Kârgâzstan apropiată grupului A-Seven (A7) al lui Ilan Șor, condamnat în Republica Moldova la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară și vizat de sancțiuni internaționale pentru tentativă de destabilizare politică. Investigatori occidentali se tem că A7A5 finanțează nu doar comerțul rusesc, ci și operațiuni de influență pe teritoriul statelor din regiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#crypto #Sor #Putin #Rusia

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Omul de afaceri Vasile Tofan, considerat un apropiat al partidului de guvernământ PAS, susține că Republica Moldova ar trebui să renunțe complet la raioane, pe care le consideră „inutile și anacronice”, în contextul în care tot mai multe competențe sunt transferate la nivel central.

Într-o analiză publică, Tofan afirmă că există „un consens aproape universal” privind depășirea modelului actual, mai ales după ce domenii-cheie precum asistența socială și medicina au fost centralizate, iar educația urmează același traseu. În aceste condiții, el se întreabă de ce autoritățile discută reducerea numărului de raioane de la 32 la circa 10, și nu eliminarea completă a acestui nivel administrativ.

Potrivit lui, Moldova este o excepție printre statele mici europene, unde structura administrativă include, de regulă, doar două niveluri central și local. El invocă exemple precum Lituania, Letonia, Estonia sau Irlanda, dar și state candidate la UE precum Albania și Muntenegru, care nu au un nivel regional ales.

Singurul argument real pentru menținerea raioanelor ar fi coordonarea proiectelor de infrastructură și accesarea fondurilor europene, însă Tofan susține că aceste funcții pot fi preluate de agenții regionale coordonate central, după modelul statelor baltice. În acest context, el compară rata de absorbție a fondurilor europene: Letonia ar avea circa 85% pentru perioada 2021–2027, în timp ce România ar fi la aproximativ 16%.

Tofan avertizează și asupra presiunii bugetare tot mai mari, menționând că 31% dintre angajații din Moldova sunt bugetari un nivel peste cel al unor state mult mai dezvoltate. În același timp, raportul dintre angajați și pensionari a ajuns la 1,1 la 1, „cea mai mică rată din Europa”, ceea ce ar împinge țara spre un posibil colaps bugetar.

În opinia sa, existența unui nivel administrativ intermediar ales generează birocrație, tensiuni politice și decizii lente, un „lux” pe care Moldova nu și-l mai permite în actualul context demografic și economic.

Ca alternativă, omul de afaceri propune municipalizarea în jurul centrelor raionale existente, prin comasarea satelor și transformarea acestora în poli regionali de dezvoltare. Modelul propus ar presupune un guvern central mai suplu și aproximativ 40 de municipalități puternice, inspirat din „formula baltică”.

În același timp, Tofan critică actuala abordare a autorităților, pe care o consideră prea timidă și concentrată pe aspecte „semantice”, precum denumirea noilor regiuni, în locul unor reforme structurale profunde.