Cum se schimbă linia de succesiune la tron după nașterea celui de-al doilea copil al prințului Harry cu Meghan Markle

07 Iun. 2021, 15:25
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
07 Iun. 2021, 15:25 // Au Bani //  MD Bani

Chiar dacă prințul Harry și Meghan Markle au făcut un pas înapoi în familia regală a Marii Britanii, fiica lor încă ocupă un loc în linia succesiunii la tron.

În mod tradițional, fiii au prioritate la linia de succesiune, chiar dacă se nasc mai târziu. Dar, în 2013 modificările aduse legii au făcut ca vârsta să fie singurul factor care influențează succesiunea la tron, scrie Sky News.

Iată cum afectează lucrurile sosirea Lilibet „Lili” Diana Mountbatten-Windsor:

Prințul Charles, primul în linia de succesiune

Acum, în vârstă de 72 de ani, prințul Charles a fost primul pe linie la tron de când avea trei ani. El este cel mai bătrân și cel mai îndelungat moștenitor din istorie.

Charles este tatăl prințului William și al prințului Harry. El și regretata prințesă Diana au divorțat în 1996. Prințul Charles s-a căsătorit cu Camilla Parker Bowles în 2005.

Prințul WIlliam, al doilea în linia de succesiune

Fiind primul copil al prințului Charles, ducele de Cambridge este acum al doilea în linie la tron. William s-a căsătorit cu Kate Middleton în 2011 și împreună au trei copii: George, Charlotte și Louis.

În calitate de membru senior al familie regale, ducele își asumă regulat sarcini în numele reginei, inclusiv primirea șefilor de stat în vizitele oficiale în Marea Britanie.

În 2015, prințul William a spus: „Toți cei care vom dobândi moștenirea domniei și generației bunicii noastre trebuie să facem tot ce putem pentru a sărbători și a învăța din povestea ei. Din punctul meu de vedere, sunt privilegiat să o am pe Regina ca model pentru o viață dedicată serviciului public”.

Prințul George, al treilea în linia de succesiune

Primul copil al Ducelui și Ducesei de Cambridge, Prințul George s-a născut la Spitalul St Mary din Londra în iulie 2013. Tânărul de șapte ani este al treilea în linia de succesiune la tronul britanic și este așteptat să devină rege într-o zi.

Cu câteva luni înainte de naștere sa, a fost promulgat un proiect de lege care pune capăt succesiunii la Coroană pe criteriul genului. Asta însemna că, chiar dacă primul născut al lui Kate și William ar fi fost o fată, ea ar fi putut deveni monarh în viitor.

Prințesa Charlotte, a patra în linia de succesiune

Acum, în vârstă de șase ani, Charlotte Elizabeth Diana este a patra în linie la tron.

Prințul Louis, al cincilea în linia de succesiune

Cel mai mic dintre cei trei copii ai Ducelui și Ducesei de Cambridge, Louis Arthur Charles, în vârstă de trei ani, este al cincilea în linie la tron.

Prințul Harry, al șaselea în linia de succesiune

Sosirea celor trei copii ai lui William și Kate a însemnat că prințul Harry, ducele de Sussex, a coborât pe linia succesiunii – de la al treilea la al șaselea. La fel ca fratele său mai mare, el a servit ca membru senior al familiei regale și a ținut locul reginei în funcții oficiale după ce a devenit consilier de stat la 21 de ani.

În ianuarie 2020, ducele a anunțat că el și soția sa Meghan fac un pas înapoi de la viața regală și renunță la patronaje.

Archie Harrison Mountbatten-Windsor, al șaptelea în linia de succesiune

Primul copil al lui Harry și Meghan s-a născut în mai 2019. Un nume de origine germană, Archie este versiunea scurtată a lui Archibald, care înseamnă „autentic”, „îndrăzneț” și „curajos”. De asemenea, Harrison este de origine aborigenă și înseamnă „fiul lui Henry” sau „fiul lui Harry”.

Numele său complet înseamnă „fiul autentic, îndrăzneț și curajos al lui Harry”. Archie nu a primit un titlu regal.

Lilibet „Lili” Diana Mountbatten-Windsor, a opta în linia de succesiune

Al doilea copil al Ducelui și Ducesei de Sussex este primul dintre strănepoții Reginei care s-a născut în afara Marii Britanii. Lili este numită după străbunica ei Regina și regretata prințesă Diana.

Ea va avea dreptul să fie prințesă și Archie un prinț atunci când regina va muri și prințul Charles va deveni rege. Acest lucru se datorează faptului că vor avansa pe linia succesiunii, devenind copiii unui fiu de monarh.

Prințul Andrew, al noălea în linia de succesiune

Nașterea lui Lili face ca ducele de York să devină al nouălea în rând la tron. Fiicele sale, prințesa Beatrice și prințesa Eugenie sunt 10 și respectiv 11.

 

 

 

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.