Dezvăluiri de după cortina gazelor! Usatîi: Doar în trei luni cetățeni au fost furați de peste 4 miliarde de lei

05 Iun. 2023, 17:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iun. 2023, 17:01 // Actual //  bani.md

Liderul Partidul Nostru, Renato Usatîi a declarat că populația a fost furată cu peste 4 miliarde de lei doar în trei luni. Este vorba de februarie – martie urmare a gazului scump cumpărat de fostul ministrul al Infrastructurii, Andrei Spînu.

Usatîi spune că, fostul ministru Spînu a cumpărat de la compania azeră Socar 100 de milioane de metri cubi de gaz, care a fot depozitat în Ucraina. Însă cel mai curios lucru este ca gazul nu a fost cumpărat direct de la azeri ci de la o companie off shore din Luxemburg, iar reprezentanții Energocom au mers în Azerbaidjan abia la a doua vizită a lui Spînu.

„O parte din gazul cumpărat a fost revândut de două ori în Ucraina și a fost vămuit de două ori. O dată la intrarea în țară și atunci când a fost distribuit”, a punctat Usatîi.

Dânsul spune că tariful la gaze trebuie redus la 9 lei și nu la 16 cât a propus Moldovagaz, iar gazul scump achiziționat de Spînu să fie depozitat în rezerva de stat, iar consumatorilor să le fie livrat gaz ieftin. La bursele internaționale costul este de 250 de euro pentru mia de metri cubi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.