Europa presează o bancă vestică prezentă în Rusia: Nu mai fentați sancțiunile, părăsiți Moscova

27 Apr. 2024, 08:19
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
27 Apr. 2024, 08:19 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

După începerea invaziei lui Putin din Ucraina, țările occidentale au impus mai multe pachete de sancțiuni împotriva Moscovei pentru a-i diminua capacitatea de luptă. Acum Parlamentul European presează un stat neutru de pe continent, Austria să ia măsuri ca banca sa, Raiffeisen care este prezentă în Rusia să părăsească Moscova.

Pe 25 aprilie, Parlamentul European a trimis o scrisoare liderilor Austriei, în care îi îndeamnă să oblige Raiffeisen Bank International (RBI) să-și înceteze activitățile în Rusia, în conformitate cu sancțiunile UE și să nu mai fenteze aceste măsuri contra regimului lui Putin, potrivit Yahoo News.
Grupul bancar din Viena, Raiffeisen, cea mai mare bancă occidentală rămasă în Rusia, a fost supus unei presiuni din ce în ce mai mari de la începutul războiului total pentru a-și reduce activitățile în țară.

Scrisoarea Parlamentului European, adresată cancelarului austriac Karl Nehammer, ministrului Finanțelor Magnus Brunner și ministrului Afacerilor Externe Alexander Schallenberg, a citat rapoarte conform cărora Raiffeisen plănuia să-și continue și să-și extindă operațiunile în Rusia.

„Regretăm profund că declarațiile și acțiunile Raiffeisen Bank International sunt pe deplin contradictorii”, se spune în scrisoare. „În loc de declarații repetate despre intențiile de a-și reduce și vinde activitățile în Rusia, Raiffeisen Bank International este creditorul occidental cu cele mai mari operațiuni din Rusia”.

Raiffeisen a declarat pe 18 aprilie că se așteaptă ca autoritățile europene de reglementare să solicite o accelerare a retragerii băncii din Rusia și că va da curs acestor solicitări.

Banca a declarat că Banca Centrală Europeană (BCE) va cere în curând Raiffeisen să reducă semnificativ creditele acordate clienților din Rusia până în 2026. Raiffeisen a spus că va respecta această solicitare și, în cele din urmă, va vinde filiala sa din Rusia.
Parlamentul European a spus că aceste declarații nu sunt suficiente și că Raiffeisen Bank din Austria nu are nicio scuză pentru menținerea și creșterea personalului său de aproape 10.000 de angajați în Rusia.

„Să fim clari – activitățile Raiffeisen Bank International în Rusia contribuie la economia și bugetul Rusiei și oferă resurse financiare pentru continuarea agresiunii militare împotriva Ucrainei”, se spune în scrisoarea Parlamentului European de la Bruxelles.
Ucraina a refuzat să îndepărteze Raiffeisen Bank din Austria de pe lista de sponsori internaționali ai războiului din cauza continuării operațiunilor sale în Rusia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Apr. 2026, 17:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
01 Apr. 2026, 17:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Exporturile de unt din Ucraina au scăzut la începutul anului 2026, însă Republica Moldova își menține poziția de principal cumpărător al acestui produs, potrivit datelor Serviciului Vamal ucrainean, citate de presa de specialitate.

În perioada ianuarie–februarie 2026, Ucraina a exportat 1,6 mii de tone de unt, cu 11,1% mai puțin față de aceeași perioadă din 2025. În termeni valorici, scăderea este este  minus 27,7%, până la 9,4 milioane de dolari.

Chiar și în aceste condiții, Republica Moldova rămâne principala piață de desfacere pentru untul ucrainean, cu o cotă de 42,2% din totalul exporturilor. Alte destinații sunt Azerbaidjan (22,5%) și Georgia (10,1%).

Datele arată că această tendință se menține și la nivel anual. În 2025, Ucraina a exportat 15 mii de tone de unt, de peste două ori mai mult decât în 2024, iar valoarea livrărilor a crescut de 2,2 ori, până la 107,4 milioane de dolari. Și atunci, Republica Moldova a fost cel mai mare importator, cu o cotă de 31,4%.

Pe lângă unt, Moldova se regăsește printre principalii cumpărători și pentru alte produse agroalimentare ucrainene. Astfel, în sezonul 2025–2026, țara noastră a importat circa 30% din făina de grâu exportată de Ucraina, fiind urmată de Palestina și Cehia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!