Fermierii, strânși în menghine de ministerul lui Bolea! Se prevede asocierea forțată a fermierilor

06 Mart. 2024, 10:07
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mart. 2024, 10:07 // Actual //  bani.md

Asociația Forța Fermierilor a exprimat ferm opoziția față de proiectul de lege privind organizarea și funcționarea camerelor agricole, pe care Guvernul se pregătește să-l aprobe azi, la insistența ministrului Agriculturii.

Potrivit reprezentanților Forței Fermierilor, proiectul de lege propus implică o asociere forțată a fermierilor și o imixtiune directă a autorităților statale în procesul constituiri camerele agricole. Aceștia atrag atenția că proiectul de lege prevede crearea unor organizații necomerciale ale fermierilor din întreaga țară, cu obligativitatea ca toți fermierii să devină membri ai acestora.

În plus, se subliniază faptul că proiectul de lege contravine unor documente fundamentale, cum ar fi Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția Republicii Moldova, care garantează dreptul la liberă asociere. Organizația consideră că nu există nicio justificare rațională pentru obligarea fermierilor de a deveni membri ai camerelor agricole.

Reprezentanții Forței Fermierilor atrag atenția asupra pericolului acestui proiect pentru societatea civilă din domeniul agriculturii și solicită Parlamentului Republicii Moldova organizarea unor consultări publice urgente pentru modificarea conceptuală a proiectului de lege.

În ciuda avizelor negative emise de mai multe instituții, inclusiv Ministerul Justiției, se anticipază că Guvernul va aproba proiectul de lege, ceea ce a generat îngrijorare și nemulțumire în rândul organizației Forța Fermierilor și a altor asociații agricole.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 18:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Ian. 2026, 18:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Costul investiției în linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău va fi inclus în tariful la energia electrică, însă acest lucru nu trebuie interpretat ca o majorare imediată a facturilor, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, vorbim despre o ajustare de aproximativ 5%, care reflectă exclusiv costul investiției în infrastructura energetică strategică. „Nu vorbim de majorări acum. Vorbim că costul liniei, costul de investiții, va fi reflectat în tarif. Vorbim de o ajustare de aproximativ 5%”, a explicat Junghietu.

El a subliniat că această ajustare înseamnă doar câțiva bănuți în plus față de tariful actual și că evoluția prețurilor pe piețele regionale poate compensa acest efect. „Dacă prețurile regionale, prețul mediu de achiziție, vor scădea, tarifele vor fi ajustate la o anumită perioadă”, a precizat ministrul.

Dorin Junghietu a reamintit că tarifele la energie nu sunt fixe și pot varia în funcție de costurile reale de achiziție. „Știm foarte bine că astă vară, în luna august, tarifele au fost ajustate în scădere. Ne aducem aminte. În vară, tarifele au fost reduse cu 40 și cu 50 de bani”, a spus ministrul.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane și leagă Stația Electrică Vulcănești 400 kV de Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei va ajunge până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie al țării în perioadele de vârf. Costul proiectului se ridică la circa 61 de milioane de euro.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!