Finanțările din granturi în declin! Bugetul de stat în 2024, afectat de o scădere de 40%

02 Ian. 2025, 11:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Ian. 2025, 11:27 // Actual //  Ursu Victor

Veniturile totale ale bugetului de stat al Republicii Moldova pentru perioada ianuarie-noiembrie 2024 au constituit 60,17 miliarde de lei, conform datelor Ministerului Finanțelor. Dintre acestea, veniturile generale și colectate au însumat 59 453,3 milioane de lei, iar veniturile din proiecte finanțate din surse externe au atins 718,9 milioane de lei.

Executarea bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit de 9,7 miliarde de lei, în scădere cu aproape 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Sursele de finanțare a deficitului au fost reprezentate de surse interne în valoare de 8,28 miliarde de lei, surse externe în sumă de 3,5 miliarde de lei și modificarea soldului mijloacelor bănești, care a fost de -2 161,7 milioane de lei.

La sfârșitul lunii noiembrie 2024, soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetului de stat au fost de 5,5 milirde de lei, dintre care 959,9 milioane de lei erau destinate proiectelor finanțate din surse externe. În același timp, granturile primite au înregistrat o scădere semnificativă, diminuându-se cu 40% și totalizând doar 2,1 miliarde de lei.

Încasările din taxa pe valoarea adăugată (TVA) au crescut cu 11,8%, ajungând la 30,3 miliarde de lei, iar accizele au înregistrat o creștere de 15,2%, atingând 10,3 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

26 Feb. 2026, 17:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Feb. 2026, 17:27 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Statele Unite au prelungit până la 1 aprilie licența care permite companiilor să poarte negocieri cu gigantul petrolier rus Lukoil privind activele sale internaționale, în pofida regimului de sancțiuni, relatează Reuters.

Potrivit unui document al Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA, autorizația specială a fost extinsă după ce termenul inițial urma să expire la sfârșitul lunii februarie.

Licența permite desfășurarea de discuții și activități pregătitoare legate de activele externe ale companiei ruse, fără a încălca restricțiile impuse de Washington.

Sancțiunile împotriva Lukoil au fost introduse de administrația americană anul trecut, în contextul măsurilor mai ample adoptate împotriva sectorului energetic rus.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!