FMI: Anul 2023 va fi un an dificil pentru PIB-ul global

02 Ian. 2023, 11:40
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
02 Ian. 2023, 11:40 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Principalele motoare ale creşterii economiei mondiale – Statele Unite, Europa şi China – sunt afectate de încetinirea activităţii economice, astfel încât 2023 va fi un an dificil pentru PIB-ul global, a afirmat directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva în cadrul unei emisiuni.

„Noul an va fi „mai dificil decât anul pe care l-am lăsat în urmă. De ce? Deoarece cele trei mari economii – Statele Unite, Europa şi China – încetinesc toate simultan”, a declarat oficialul FMI.

În octombrie, FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei mondiale în 2023, în urma efectelor războiului din Ucraina, a majorării dobânzilor şi a presiunilor inflaţioniste. China se confruntă cu o explozie de cazuri de COVID-19 după ce a abandonat brusc, luna trecută, politica sa strictă de „zero-COVID”, la trei ani după apariţia coronavirusului în oraşul Wuhan.

„Pentru prima dată în ultimii 40 de ani, avansul economiei Chinei în 2022 se va situa probabil la nivelul creşterii economiei mondiale sau sub acest nivel. Mai mult, numărul ridicat de infecţii cu care se va confrunta statul asiatic în următoarele luni va afecta probabil economia chineză dar şi evoluţia PIB-ului global”, a explicat Georgieva.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

În octombrie, FMI estima o expansiune a economiei Chinei de 3,2% în 2022, similară cu nivel previzionat pentru PIB-ul global, şi o accelerare în 2023 a economiei chineze la 4,4%, în timp ce PIB-ul global ar urma să încetinească, scrie Agerpres.

Declaraţiile directorul general al Fondului Monetar Internaţional sugerează că luna aceasta instituţia ar putea înrăutăţi din nou previziunile privind creşterea economiei Chinei şi a PIB-ului global.

Economia SUA are o evoluţie diferită şi ar putea evita recesiunea, a apreciat Georgieva. Oficialul a declarat: „Economia americană este cea mai rezistentă şi ar putea evita recesiunea. Vedem că piaţa forţei de muncă rămâne destul de solidă”.

28 Apr. 2026, 15:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Apr. 2026, 15:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața vinului din Republica Moldova rămâne dependentă de țările din fostul spațiu sovietic și blocul estic, care absorb peste 70% din valoarea totală a exporturilor, potrivit datelor American Association of Wine Economists pentru anul 2025.

Conform cifrelor, România este de departe cea mai importantă piață, cu exporturi de 43,4 milioane de dolari, urmată de Belarus, cu 25 milioane de dolari. Împreună, cele două țări concentrează o parte importantă din veniturile generate de vinurile moldovenești.

În topul destinațiilor mai apar Polonia, Cehia și Ucraina, toate piețe din Europa Centrală și de Est și confirmă orientarea regională a exporturilor. În același timp, țări occidentale importante precum Germania, Franța sau Italia au ponderi relativ reduse.

Datele mai arată diferențe semnificative de preț între piețe. De exemplu, vinul exportat în Belarus are un preț mediu de doar 0,78 dolari/litru, în timp ce în piețe precum Japonia sau SUA prețul depășește 2,5–3 dolari/litru, ceea ce indică o poziționare mai premium.

Per total, Republica Moldova a exportat în 2025 vinuri în valoare de aproape 149 milioane de dolari, cu un volum de circa 98 milioane de litri și un preț mediu de 1,51 dolari/litru.