Ford a oprit producţia de Fiesta, iar Volkswagen ar putea renunța la Polo

27 Ian. 2023, 11:17
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
27 Ian. 2023, 11:17 // Au Bani //  MD Bani

Ford a anunţat la finalul anului 2022 că urmează să oprească producţia modelului Fiesta. Mașinile vor fi vândute până la epuizarea stocului.

Decizia a fost adoptată de Ford în condiţiile în care americanii deja au demarat investiţii la Köln, unde era produs Fiesta, pentru a transforma platforma în cen­trul său european de producţie a maşinilor electrice. Mai mult, Ford a prezentat deja un teaser cu un viitor SUV mic electric ce va fi produs la Koln.

De asemenea, producătorul auto Volkswagen ar putea opri producția de Polo începând cu 2025. Dar dacă în 2019 ocupau locurile doi şi trei în clasament, în primele nouă luni ale anului trecut Polo s-a clasat pe locul al şapte­lea iar Fiesta pe 10, în top trei fiind Peugeot 208, Dacia Sandero şi Opel Corsa – Corsa fiind construită tot de Stellantis, ca şi Peugeot 208 şi cele două sunt realizate pe aceeaşi platformă tehnică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Fiesta şi Polo au fost de-a lungul ulti­melor decenii două dintre cele mai bine vân­dute modele de clasă mică pe piaţa euro­peană.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!