Gaze rusești – o armă politică? Care este situația în UE

31 Dec. 2021, 18:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
31 Dec. 2021, 18:30 // Actual //  MD Bani

Germania pompează gazele ruseşti înapoi către Polonia în contextul în care Gazprom şi-a redus livrările către UE. În condiţiile în care Rusia îşi continuă jocurile de război cu o UE din ce în ce mai divizată, noul front pare a fi gazoductul Yamal-Europa, scrie Deutsche Welle, citat de Ziarul Financiar.

Yamal-Europa, cel mai lung gazoduct din Europa, transportă de obicei gaze ruseşti către, şi nu dinspre Germania. În ultima vreme, însă, acesta a trimis în principal gaze ruseşti dinspre Germania înapoi către Polonia. Scopul? Acoperirea unui deficit în condiţiile scăderii puternice a temperaturilor şi reducerii livrărilor de către ruşi.

Observatorii au avertizat că preşedintele rus Vladimir Putin ar putea folosi energia ca pe o armă în cazul în care controversatul gazoduct Nord Stream 2 (NS2) merge mai departe. De fapt, exact acest lucru se întâmplă acum.

Pe 21 decembrie, Rusia a oprit livrările de gaze via Yamal-Europa, băgând spaima în pieţe. Preţurile au urcat la 160 de euro de la 100 de euro. Cererea ridicată de gaze din Asia alimentează de asemenea creşterea preţurilor. Consumatorii europeni vor resimţi o parte din aceste creşteri în 2022.

Potrivit autorităţilor germane, două treimi din gazele importate de Germania provin din Rusia şi fostele ţări sovietice via gazoductul Yamal. Capacitatea acestuia este de 32,9 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat vina pentru livrările mai reduse ale Gazprom pe importatorii din Germania şi Franţa şi faptul că aceştia nu au semnat contracte pe termen lung.

În condiţiile în care Polonia nu-şi va continua contractele pe termen lung cu Gazprom după expirarea acestora anul viitor, şi cu Ucraina o problemă pentru Rusia, este vital pentru Kremlin să facă tot posibilul pentru a lansa NS2.

Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat că Europa nu beneficiază de livrări suplimentare din partea Rusiei din cauza amânărilor legate de NS2. “Liderii europeni au greşit în reducerea utilizării contractelor pe termen lung. Toate problemele din Europa occidentală sunt create de aceştia, iar Gazprom nu este de vină. Mai bine s-ar uita în oglindă”.

Aici este însă problema: NS2 nu mai este un proiect exclusiv comercial.

Când Kremlinul vede semne de slăbiciune din partea celor pe care-i consideră adversari, pur şi simplu nu poate rezista impulsului de a ataca, indiferent de impactul asupra intereselor pe termen lung ale Rusiei”, arată Albrecht Rothacher, fost diplomat european.

În primul rând, ruşilor nu le place noul guvern german, şi în special ecologiştii care, dacă vor reuşi cu politicile privitoare la schimbările climatice, ar ameninţa modelul de business bazat pe combustibili fosili ai Rusiei. De aici nevoia de a demonstra cine deţine puterea şi de a da o lecţie când temperaturile sunt cele mai scăzute în Europa centrală şi cererea este ridicată şi când panourile solare sunt sub zăpadă, iar vântul nu bate”.

Germania a jucat un joc riscant cu Rusia în timpul unei tranziţii foarte complicate dinspre combustibilii fosili. “Exitul nemţilor din energie nucleară, cărbune şi petrol îi convine perfect Rusiei, în condiţiile în care regenerabilele nu sunt în măsură să satisfacă cererea în creştere”, arată Rothacher.

În opinia acestuia, ceea ce vedem acum cu inversarea fluxurilor gazoductului Yamal dinspre Germania către Polonia este doar preludiul lucrurilor mai importante care vor urma.

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.