Gazele naturale sunt pe drum. Compania poloneză începe livrarea gazului printr-un partener din Ucraina

26 Oct. 2021, 11:27
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
26 Oct. 2021, 11:27 // Actual //  MD Bani

PGNiG Supply & Trading (PST), în cooperare cu Grupul americano-ucrainean ERU a câștigat licitația pentru livrare de gaze naturale către Republica Moldova. Aceasta va fi prima livrare către această țară dintr-o sursă non-rusă, se anunță într-un comunicat de presă plasat pe site-ul oficial al PST, scrie Realitatea.md.

Din acest comunicat, aflăm că PST prin ERU va livra Republicii Moldova marți, 26 octombrie 2021, un milion de metri cubi de gaze naturale, informație deja furnizată de autoritățile noastre, acesta fiind rezultatul licitației pentru o singură furnizare de combustibil gazos anunțată de „Energocom”.

„Licitația a fost organizată în regim de urgență din cauza reducerii presiunii în rețelele de transport a gazelor naturale în Moldova de către Gazprom”.

Potrivit aceluiași comunicat, PGNiG (sau PST) „este profund angajată în principiul solidarității energetice, pe care îl percepem ca o condiție prealabilă pentru buna funcționare a pieței de gaze din Uniunea Europeană și din țările învecinate”.

„Călăuziți de acest principiu am decis să participăm la licitația al cărei scop era să furnizeze urgent gaz pentru Moldova care a întâmpinat probleme cu livrările din Rusia”, a declarat Paweł Majewski, președintele Consiliului de administrație al PGNiG SA, compania care deține PST.

Astfel, gazul va fi livrat printr-un punct de intrare la granița moldo-ucraineană, de aceea PST va coopera cu ERU, care este principalul partener al companiei în Ucraina.

„Credem că dificultățile actuale vor încuraja Moldova să-și diversifice sursele de aprovizionare cu gaze, să se integreze în continuare în UE și să implementeze reglementările UE privind gazele”, a adăugat Yaroslav Mudryy, Managing Partner la ERU.

Amintim că Republica Moldova a semnat, acum o zi, un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale cu compania poloneză PGNiG. Contractul a fost încheiat cu „Energocom” – furnizor central de energie electrică în țara noastră. Coincidență sau nu, dar se întâmplă la cinci zile de la vizita viceprim-ministrului, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în Polonia. Cel din urmă explicase că, de fapt, acum autoritățile cumpără gaz pentru a asigura presiunea în rețelele de transport care e la limita critică.

Întrebată de preț, prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că Republica Moldova achită circa 1.000 de dolari per mia de metri cubi de gaz, însă a adăugat că „nu putem încă da publicității suma exactă, deoarece e secret comercial”. Fostul premier Ion Chicu susține că pentru gazele procurate de la compania poloneză din bugetul național s-ar fi alocat suma de 1,7 miliarde de lei.

17 Apr. 2026, 14:31
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
17 Apr. 2026, 14:31 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Sistemul de asigurări sociale a acumulat un surplus de peste 1,2 miliarde de lei în primele trei luni ale anului 2026, potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale.

În total, în buget au intrat 14,38 miliarde de lei, adică circa 28% din planul anual. Contribuțiile de asigurări sociale au adus 7,01 miliarde de lei, în creștere cu 608,8 milioane de lei sau 9,5% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Alte venituri au însumat 246,1 milioane de lei, dintre care cea mai mare parte, adică 243,8 milioane de lei, provine din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor IT, în creștere cu 29,9% față de anul trecut.

În același timp, transferurile de la bugetul de stat au constituit 7,12 miliarde de lei. Din această sumă, 4,66 miliarde de lei au fost direcționate pentru plata prestațiilor sociale, iar 2,45 miliarde de lei  s-au folosit pentru acoperirea deficitului de venituri proprii.

Cheltuielile totale au ajuns la 13,14 miliarde de lei, în creștere cu 767,6 milioane de lei sau 6,2% față de perioada similară a anului trecut, majoritatea fiind alocate pentru pensii și alte prestații sociale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!