Gigantul mobilei din România preia un trust important de presă

01 Aug. 2022, 17:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Aug. 2022, 17:40 // Actual //  bani.md

Omul de afaceri Dan Șucu, proprietarul Mobexpert și acționar majoritar la echipa de fotbal Rapid, va prelua controlul asupra unui trust important de presă.

Mai exact, este în curs de a transforma în active creanța la Mediafax Group, pe care a preluat-o la începutul anului de la ING. Dan Șucu susține că se va implica în business-ul Mediafax, dar nu și în zona editorială, potrivit economica.net.

„Este vorba despre o creanță care se transformă în active. Este un proces în curs. Cumpărarea de creanțe este un business în sine și înseamnă că un număr de active vor fi păstrate, iar la altele voi renunța. Partea redacțională, tot ce are legătură cu structura, este foarte bine pusă la punct și nu ar fi necesar un input din partea unui om de afaceri”, a declarat Șucu pentru sursa citată.

Adrian Sârbu, fondatorul Pro TV, în prezent acționar majoritar al grupului Mediafax, ar căuta să vândă activele pe care le deține în presă, cu excepția televiziunilor construite în jurul Aleph News.

În tranzacțiile cu Dan Șucu nu intră în calcul și Ziarul Financiar, care este controlat de Sârbu printr-o firmă distinctă. Totuși, fondatorul Pro TV ar negocia și vânzarea singurului cotidian economic din România, cu alți potențiali cumpărători.

Principala afacere a lui Dan Șucu este retailerul de mobilă Mobexpert, care operează o rețea de 26 de magazine și opt fabrici, cu un total de 2.300 de angajați.

În ultimii ani, el și-a extins semnificativ investițiile și pe piața imobiliară. A lansat o nouă etapă de construcție din Arcadia Apartments, cu un pachet de 245 de apartamente, după ce a livrat circa 500 de unități în acest proiect.

În 2019, el a cumpărat sediul și tipografia grupului de presă Adevărul de la Adval Asset Management, firma care a preluat o parte din averea lui Dinu Patriciu, pentru 4,75 milioane de euro.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 11:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
12 Ian. 2026, 11:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Șoferii vor plăti mai mult pentru alimentarea automobilelor marți, 13 ianuarie, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri maxime de referință pentru carburanți.

Potrivit deciziei, benzina COR 95 va costa cel mult 22,29 lei pentru un litru, în creștere cu 17 bani față de ziua precedentă. Totodată, motorina se scumpește cu 11 bani, ajungând la un preț maxim de 18,83 lei pe litru.

ANRE precizează că prețurile sunt calculate în baza metodologiei oficiale, care ia în considerare media cotațiilor Platts pentru ultimele 14 zile, cursul de schimb al leului față de dolar, accizele, marja comercială și TVA-ul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!