Guvernul lansează campania „Moldova Poate” cu un buget de 5 milioane de lei, chiar în ajunul alegerilor parlamentare

21 Mai 2025, 17:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Mai 2025, 17:37 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul Republicii Moldova a lansat oficial campania națională de informare „Moldova Poate”, o inițiativă care urmărește apropierea deciziilor publice de cetățeni, printr-un mesaj simplu, accesibil și axat pe impactul reformelor asupra vieții cotidiene. Campania debutează cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare programate pentru 28 septembrie, iar potrivit datelor de pe platforma achiziții.md, bugetul total al campaniei este estimat la 5 milioane de lei, iar în data de 22 mai urmează să fie desemnat câștigătorul – compania care se ocupa de organizarea campaniei.

Sub sloganul „Vorbim despre oameni, pentru oameni”, campania va promova unitatea națională, direcția europeană a țării și implicarea cetățenilor în procesul de reformă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, accentul va fi pus pe explicarea clară a modului în care funcționează statul și pe prezentarea beneficiilor concrete ale reformelor implementate în domenii precum justiția, educația, sănătatea sau infrastructura.

„Moldova reușește atunci când mergem împreună – ca societate și ca parte din familia europeană”, a declarat Daniel Vodă.
Campania va include activități publice organizate în centre comunitare, piețe, parcuri și alte spații deschise, adresându-se tuturor categoriilor sociale, de la copii și tineri până la vârstnici. Se promit discuții directe, prezentări interactive și evenimente dedicate unei comunicări guvernamentale mai transparente.

Guvernul nu a oferit deocamdată detalii despre contractantul campaniei sau despre planul de distribuție media, însă lansarea inițiativei în plină perioadă preelectorală ridică semne de întrebare din partea observatorilor independenți, care atrag atenția asupra riscului de folosire a fondurilor publice în scop electoral.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.