Informații cutremurătoare! Ministerul de război al Moldovei implicat în scandalul interceptărilor și sechestrărilor

13 Feb. 2023, 13:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Feb. 2023, 13:21 // Actual //  bani.md

Eduard Ohladciuc, șeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale, numit în funcție prin decretul președintelui Maia Sandu, este acuzat în mod oficial de sechestrarea unui grup de 12 militari, faptă săvârșită în februarie 2022, iar în legătură cu aceasta a fost depus un denunț la Procuratura mun. Chișinău și urmează a fi intentat un proces penal, scrie Telegraph.md, citat de REALITATEA.MD.

În denunțul depus la Procuratură, comandantul unei brigăzi a infanteriei motorizare din cadrul Armatei Naționale susține că un grup de militari a fost sechestrat la comanda lui Eduard Ohladciuc, pentru a se afla cine a transmis presei un ordin prin care au fost aplicate sancțiuni disciplinare în privința unor militari moldoveni. Astfel, cei 12 militari au fost audiați în afara unei proceduri legale, iar cu ajutorul unui soft s-au efectuat măsuri speciale de examinare a telefoanelor private, fiind încălcat dreptul la viață privată și secretul corespondenței.

În ianuarie 2022, în presă a apărut un ordin a Șefului Marelui Stat Major de sancționare a militarilor din cadrul Armatei Naționale, privitor la evenimentele pe care conducerea armatei și Ministerului Apărării erau cointeresate să le mușamalizeze, a subliniat comandantul, el continuând cu fabula despre acțiunile pretins ilegale.

Pentru procurori, militarul a desfășurat pe lung cum a fost dat ordinul de sechestrare a militarilor și ce s-a întâmplat. Mai mult, acesta a prezentat și înregistrarea audio a discuției pe care a avut-o cu Eduard Ohladciuc.

Din înregistrare se înțelege că, șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale i s-a adus la cunoștință despre efectuarea audierilor cerute și că au fost cercetate telefoanele, iar motive pentru prelungirea reținerii militarilor nu există și că pot fi urmări în cazul dacă unii dintre ei vor depune plângeri despre acțiunile întreprinse împotriva lor. Deși a fost informat despre ilegalitățile comise la comanda sa, Ohladciuc a insistat ca militarii să fie reținuți până în momentul când se va afla cine este vinovatul care a trimis presei acel ordin de aplicare a sancțiunilor disciplinare.

La data de 04.02.2022, am primit de la generalul de brigadă Eduard Ohladciuc ordinul verbal de a reține în cazarmă militarii din cadrul brigăzii care au făcut cunoștință cu ordinul menționat, cu scopul de a identifica pretinsele persoane care ar fi putut trimite documentul presei. Astfel, militarii vizați, inclusiv și eu am rămas în unitate după orele de serviciu pentru a executa ordinul primit de la Comandantul Armatei. la data de 05.02.2022 (ziua de sâmbătă) am contactat telefonic generalul de brigadă Eduard Ohladciuc și am comunicat, că nici o persoană nu a recunoscut transmiterea ordinului presei, astfel, eu nu am nici un temei legal de a reține în continuare persoanele în cazarmă. Adițional, am solicitat să fie eliberat un act (ordin/dispoziție) în această privință sau eu urmează să le permit militarilor prin contract să plece acasă. Ulterior, comandantul a revenit cu un apel telefonic și a dispus plecarea militarilor acasă. Astfel, militarii prin contract din cadrul unității (în total 12 persoane) au fost reținuți în cazarmă 20 de ore în afara orelor de serviciu, fiind încălcat dreptul constituțional la liberă circulație, dreptul la libertate și alte drepturi garantate de legislația muncii, regulamente ale Armatei Naționale, a indicat denunțătorul, subliniind că acțiunile lui Ohladciuc compromit imaginea Armatei Naționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.