Japonezul care a cumpărat bilete la Jocurile Olimpice în valoare de 40.000 $: de fiecare dată când mă uit la ele, plâng

19 Iul. 2021, 10:20
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
19 Iul. 2021, 10:20 // Au Bani //  MD Bani

În ultimii 15 ani, Kazunori Takishima a călătorit în întreaga lume pentru a susține Japonia la fiecare ediție a Jocurilor Olimpice, așa că a fost un vis să vadă evenimentul în orașul său natal, Tokyo. Dar când săptămâna trecută a fost anunțată o interdicție pentru spectatori din cauza Covid-19, acest vis s-a ruinat.

Bărbatul a cheltuit aproape 40.000 de dolari pe 197 de bilete pentru el și prietenii săi, pentru a se înghesui la cât mai multe evenimente posibile în timpul Tokyo 2020, care începe pe 23 iulie.

„A fost nevoie de o cantitate incredibilă de timp, efort și pasiune. Dar am fost atât de pasionat de Jocurile Olimpice încât, chiar dacă a fost foarte dificil și provocator, m-am bucurat de procesul de cumpărare a biletelor”, a declarat Takishima pentru sursa citată.

Takishima este un om de afaceri din domeniul imobiliar, în vârstă de 45 de ani. Acesta a calculat că, dacă ar fi urmărit toate evenimentele pe care le rezervase, ar fi doborât recordul mondial Guinness de prezență la evenimentele olimpice. El va primi acum o rambursare pentru biletele pe care le-a cumpărat.

„Tot ceea ce am acum este tristețea și, de fiecare dată când mă uit la bilete, plâng”, a declarat Takishima. „Sunt pur și simplu trist”.

Din cauza pandemiei de coronavirus, la evenimentele de la Jocurile Olimpice vor putea participa doar membrii presei și anumiți demnitari.

Decizia oficialilor olimpici de a interzice accesul spectatorilor a fost luată pentru a preveni răspândirea Covid-19. Japonia tocmai a intrat în cea de-a patra stare de urgență, pe măsură ce cazurile de coronavirus cresc, peste 1.000 de cazuri zilnice fiind raportate doar în Tokyo în această săptămână. Însă, Takeshima consideră că riscurile sunt scăzute, mai ales în condițiile în care milioane de oameni pe zi folosesc în continuare metroul din Tokyo.

Realitatea Live

10 Ian. 2026, 17:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Ian. 2026, 17:08 // Actual //  bani.md

Moldova se mândrește cu numeroase recorduri mondiale Guinness, atrăgând atenția lumii prin realizări unice în domeniul vinurilor, artei și culturii. Cea mai cunoscută este crama Mileștii Mici, care deține cea mai mare colecție de vinuri din lume: peste 1,5 milioane de sticle depozitate în 55 km de tuneluri subterane de calcar.

Tot în top, crama Cricova impresionează cu cea mai mare cramă subterană, întinzându-se pe 120 km de tuneluri.

Recordurile nu se opresc la vinuri. Petru Costin a stabilit un Guinness pentru cea mai mare colecție de potcoave, crescând-o de la 3.200 la peste 15.000 de piese.

Olga Buianovscaia a creat cel mai mare balon de săpun, iar Ludmila Cuptor a realizat cea mai mare pictură în apă (Ebru Art) în 2025, proiect sprijinit de Primăria Chișinău.

Moldova a impresionat și prin cifre surprinzătoare: cel mai mare consum de mere pe cap de locuitor și cea mai mare concentrație de bancomate automate.

Alte realizări includ Muzeul Băuturilor Tărice, cea mai mare clădire din lume în formă de sticlă, și somelierul Daniel Frumușachi, care a obținut și el un record Guinness, inspirând noi talente locale.

Aceste performanțe arată că Moldova nu este doar o țară mică în inima Europei, ci și un lider surprinzător în realizări culturale și gastronomice la nivel mondial.