Kazahii dau înapoi: Rompetrol, prezent și în Moldova, nu mai e scos la vânzare

25 Nov. 2025, 17:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
25 Nov. 2025, 17:26 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Compania petrolieră națională a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), a anunțat astăzi că, „cel puțin pentru moment”, nu se discută vânzarea Grupului Rompetrol, inclusiv Rompetrol Moldova, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața produselor petroliere din Republica Moldova.

Reacția oficială vine după ce, în ultimele zile, în presă au apărut informații privind o posibilă vânzare parțială, în perioada 2026–2027, a KMG International NV (KMGI), subsidiara deținută integral de KazMunayGas, în cadrul unei licitații care ar permite investitorilor să cumpere până la 50% din holding.

Într-un mesaj transmis presei, KMG a precizat că elaborarea unui plan complex de privatizare este „o practică obișnuită” și nu înseamnă automat luarea unei decizii de vânzare. „Este un proces standard și de lungă durată, în cadrul căruia sunt luați în considerare numeroși factori. În ceea ce privește KMGI, compania își desfășoară activitatea în mod normal, atingând indicatorii de producție și financiari. În acest sens, declarăm că în prezent nu se ia nicio decizie cu privire la privatizarea KMGI”, a transmis KazMunayGas.

Informațiile inițiale privind o potențială vânzare parțială au fost publicate de site-ul caliber.az și preluate ulterior de presa internațională, menționând că Agenția pentru Protecția și Dezvoltarea Concurenței din Kazahstan ar fi confirmat procedura de licitație deschisă în două etape. Tranzacția ar avea ca scop atragerea unui partener strategic, KMGI fiind formată din 28 de companii din România, Elveția, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Turcia și Kazahstan. Grupul operează două rafinării în România – Petromidia și Vega –, un complex petrochimic, terminale și o rețea de aproximativ 1 400 de benzinării sub marca Rompetrol.

Potrivit sursei citate, o eventuală tranzacție ar face parte din strategia mai largă a KazMunayGas de modernizare operațională și atragere de investiții, menținând totodată o poziție solidă în piața energetică internațională.

În Republica Moldova, Rompetrol este unul dintre principalii jucători ai pieței carburanților, cu o rețea de 97 de stații și o cotă totală estimată de circa 44%. În raportul oficial pentru anul 2024, compania indică o cotă totală de 38,3%, dintre care segmentul vânzărilor cu amănuntul reprezintă 28,4%.

 

Realitatea Live

26 Feb. 2026, 09:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
26 Feb. 2026, 09:27 // Actual //  Grîu Tatiana

102 milioane de lei au fost transferate în luna ianuarie farmaciilor contractate pentru medicamentele și dispozitivele medicale compensate, eliberate prin intermediul sistemului eRețeta. Suma este cu aproximativ patru milioane de lei mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de Compania Națională de Asigurări în Medicină.

În total, peste 166 de mii de persoane au beneficiat, în prima lună a anului, de tratamente compensate prescrise electronic. Din suma totală alocată, circa 95 de milioane de lei au fost destinate medicamentelor compensate, iar costul mediu al tratamentului per beneficiar a constituit 609 lei.

Cei mai mulți bani au fost direcționați pentru tratamentul bolilor aparatului circulator – peste 46 de milioane de lei pentru aproximativ 114 mii de pacienți. Alte circa 32 de milioane de lei au fost alocate pentru preparatele destinate bolilor endocrine, de nutriție și metabolism, de care au beneficiat peste 64 de mii de persoane.

Cel mai costisitor tratament compensat a fost înregistrat în cazul bolilor pielii și ale țesutului celular subcutanat, unde costul mediu per pacient a depășit 1 135 de lei.

Totodată, peste 22 de mii de persoane au beneficiat de dispozitive medicale compensate, pentru care au fost alocate peste 6,6 milioane de lei.

Reprezentanții CNAM precizează că rețeta electronică poate fi prescrisă de orice medic, inclusiv din unitățile de primiri urgențe sau de cei care acordă îngrijiri comunitare și paliative la domiciliu. Medicamentele și dispozitivele compensate pot fi ridicate din farmacii doar în baza buletinului de identitate, fără a fi necesară rețeta pe suport de hârtie, iar prescripția poate fi valorificată integral sau parțial, în funcție de necesitățile pacientului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!