Magazinul Accent Electronic a donat calculatoare noi unui liceu din Capitală

28 Dec. 2021, 14:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
28 Dec. 2021, 14:46 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Elevii Liceului Teoretic Mihai Grecu din Chișinău vor putea studia cursul de informatică și designul grafic la calculatoare noi. Cu prilejul sărbătorilor de Crăciun, compania Accent Electronic a donat instituției de învățământ un lot de calculatoare noi, cu sistem de operare licențiat. Instituția a fost selectată cu ajutorul Ministerului Educației.

Cele 11 calculatoare au fost deja instalate în sala de informatică și sunt gata să fie utilizate de elevi.

Președintele Accent Group, Vladimir Russu a subliniat faptul că el și echipa pe care o conduce, tot timpul au pus accent pe educație și accesul generațiilor la noile tehnologii.

„Prioritatea noastră, ca stat, este să oprim exodul populației și să asigurăm o creștere economică pe măsură. Așadar, accesul la tehnologie, înseamnă șansa de a învăța diverse meserii bine plătite la calculator: designer grafic, editor foto, dactilograf, copywriter, etc. Când zic bine plătite mă refer la salarii care pornesc de la 800-1000 euro în sus pentru meserii care se învață timp de trei luni de zile. Vreau să cred că și decidenții din țara noastră înțeleg cât de importantă este digitalizarea sistemului de învățământ și sper din tot sufletul că lucrurile se vor mișca în această direcție”, a declarat Vladimir Russu.

Viorica Negrei, șef adjunct al Direcției Generale Educație Tineret și Sport (DGETS), a atras atenția că foarte puține companii private vin cu asemenea gesturi de binefacere, iar interesul companiei Accent Electronic față de domeniul educației este demn de tot respectul.

„Aceasta este a doua donație de calculatoare destinate copiilor, în Chișinău, lucru care vorbește despre atașamentul companiei față de domeniul educației și grija față de viitorul generațiilor noastre. Sunt convinsă că lotul de calculatoare îi va ajuta pe elevi să dezvolte abilități care-i vor îndrepta către meseriile viitorului”, a declarat Viorica Negrei.

Directoarea Liceului dar și elevii au adresat mesaje de mulțumire și recunoștință și au subliniat necesitatea lotului de calculatoare în instituție. Acum doua săptămâni Accent Electronic a donat un alt lot de calculatoare Centrului de Plasament „Lumina”, din Chișinău.

Accent Electronic este compania care, în 1998, a convins gigantul american HP să livereze Republicii Moldova primul lot de calculatoare destinat școlilor din republică. Fiecare instituție de învățământ a primit atunci calculatoare pentru sălile de informatică – utilaj care a dezvoltat primele generații de specialişti IT.

15 Apr. 2026, 17:58
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
15 Apr. 2026, 17:58 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Datele unui raport de analiză privind încălcările rutiere indică faptul că marca Mercedes ocupă primul loc în clasamentul abaterilor, cu aproximativ 148 de cazuri înregistrate, potrivit observ.md

Aceasta este urmată de BMW cu 79 de încălcări, Toyota cu 64, Ford cu 56 și Volkswagen cu 52, în timp ce alte mărci precum Renault, Skoda sau Dacia completează topul.

În total, au fost raportate circa 1.000 de încălcări, cele mai multe fiind legate de parcări ilegale, care însumează 607 cazuri, adică peste jumătate din total. Alte abateri frecvente sunt nerespectarea indicatoarelor sau marcajelor rutiere, cu 109 cazuri, precum și blocarea accesului, cu 57 de situații. Restul încălcărilor, inclusiv depășirea vitezei sau accesul interzis, au o pondere mai redusă.

Raportul mai arată că media zilnică a abaterilor este de aproximativ 26 de cazuri, cu fluctuații de la o zi la alta. În aceeași perioadă, autoritățile au emis 645 de notificări și au aplicat 330 de sancțiuni.

Datele evidențiază persistența problemei parcărilor ilegale, care continuă să genereze cele mai multe încălcări și să afecteze fluidizarea traficului.