Marea Neagră și interesele strategice internaționale

Multă vreme, Marea Neagră a fost percepută ca o scenă geopolitică colaterală Europei. De la începutul războiului rusesc împotriva Ucrainei, perspectiva s-a schimbat, din cauza diverselor interese ce se ciocnesc aici.

Atacurile asupra navelor comerciale s-au înmulțit, odată cu expirarea acordului privind comerțul cu cereale convenit sub mediere turcă de Rusia și Ucraina.

La jumătatea lunii iulie, Moscova a refuzat prelungirea înțelegerii, multiplicând bombardamentele asupra porturilor ucrainene și amenințând că va ataca navele de marfă.

Și Kievul, la rândul lui, a declarat șase porturi de pe coasta rusă a Mării Negre drept zonă cu risc de război și amenință cu atacuri asupra transportorilor de marfă, a petrolierelor și instalațiilor portuare.

Pentru ambele țări, Marea Neagră este poarta de ieșire spre lume, iar importanța strategică și economică este imensă.

Dar și celelalte țări vecine, mai ales țările NATO Turcia, Bulgaria și România, au interese concrete în această mare interioară dintre Europa și Asia.

Interes rusesc de secole

Rusia a considerat întotdeauna acest bazin maritim ca fiind propria sa sferă de influență. Încă din timpul Imperiului Țarist și, mai târziu, în timpul celui sovietic, aici se afla flancul sudic al marii puteri. Flota Mării Negre își are sediul la Sevastopol din 1793.

Orașul-port din Peninsula Crimeea, anexată de la Ucraina în 2014, are o semnificație specială pentru Moscova: este una dintre foarte rarele amenajări portuare de apă adâncă fără gheață din Rusia, poate fi folosit de armată chiar și iarna și funcționează ca o trambulină de unde Kremlinul își poate afirma influența înspre Marea Mediterană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și sudul Europei.

Marea Neagră oferă Rusiei acces spre țări mai îndepărtate în care activează militar, precum Libia sau Siria (unde are deja propria sa bază navală, la Tartus).

Cât de dornică este Moscova să-și mențină hegemonia asupra regiunii Mării Negre o arată numeroasele conflicte regionale pe care le-a alimentat în ultimii ani.

Drept urmare, în timp ce Rusia deține teoretic doar aproximativ 10% din întreaga coastă a Mării Negre, în conformitate cu legislația internațională, ea controlează, de fapt, aproximativ o treime din coastă, extinzându-și continuu zonele aflate sub influența sa.

În 2008, Rusia a intervenit în Georgia și a înființat două republici pro-ruse nerecunoscute la nivel internațional, între care Abhazia, aflată chiar pe țărmul de est al Mării Negre. În 2014, Moscova a anexat peninsula Crimeea și, de la izbucnirea războiului din Ucraina în 2022, a ocupat mari părți din sudul Ucrainei cu ieșire la Marea Neagră.

Marea Neagră are, de asemenea, o importanță imensă pentru politicile comerciale ale Rusiei. Prin porturile de aici sunt gestionate majoritatea exporturilor de cereale sau îngrășăminte, dar și de alte bunuri. Ruta comercială prin Marea Neagră permite și livrarea de mărfuri către statele care nu s-au alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Soluție vitală pentru comerțul Ucrainei

Pentru Ucraina, Marea Neagră este și mai importantă ca rută comercială decât pentru Rusia. În timp de pace, peste 50% din totalul exporturilor naționale plecau spre lume din cel mai mare port ucrainean de la Marea Neagră, Odesa.

Mai presus de toate, cerealele pentru piața mondială au fost livrate pe aici, până când acordul cu Rusia a expirat, la jumătatea lunii iulie. De altfel, regiunea Mării Negre este considerată a fi unul dintre cele mai mari coșuri de pâine ale omenirii.

Înainte de izbucnirea războiului, Rusia și Ucraina livrau împreună 60% din exporturile globale de ulei de floarea soarelui, aproape 24% din grâu și aproximativ 19% din orz.

Ambele state ar fi puternic afectate economic de o încetinire a traficului de marfă peste Marea Neagră, previzibil în condițiile în care deopotrivă Rusia și Ucraina țintesc de acum, din ce în ce mai mult, navele comerciale ale inamicului.

Chiar dacă, între timp, Kievul și-a diversificat rutele de export sub impactul războiului (60% din cerealele ucrainene sunt acum exportate pe uscat, prin Uniunea Europeană), pe viitor va rămâne dependent de ruta maritimă.

Europa: coridor între oponenții politici

În timp ce Rusia și Ucraina se luptă pentru rutele comerciale nord-sud, pentru Bruxelles devine din ce în ce mai importantă ruta est-vest. Cu România și Bulgaria, Uniunea Europeană are două state membre cu ieșire la litoralul Mării Negre. Acorduri de asociere au fost deja încheiate cu Georgia și Ucraina.

La Bruxelles, Marea Neagră este văzută din ce în ce mai mult ca un coridor important pentru transportul de mărfuri și energie între Asia și Europa.

Din moment ce Europa dorește să își asigure maximul de independentă față de petrolul și gazele din Rusia, accentul se pune tot mai insistent pe țările producătoare din Caucaz, mai ales pe Azerbaidjan. Baku exportă petrol și gaze către Europa prin Georgia și Turcia. Ruta peste Marea Neagră ocolește atât Rusia, cât și Iranul, două țări cărora europenii le-au impus sancțiuni severe.

Prin urmare, NATO are și interese puternice în materie de politică de securitate în Marea Neagră. Din 1997 până la izbucnirea războiului din Ucraina, NATO a desfășurat aici manevre majore în fiecare an. Cu toate acestea, prezențe permanente aliate au aici doar marinele militare din Bulgaria, România și Turcia, conform Acordului de la Montreux, încheiat în 1936, care a garantat Ankarei suveranitatea deplină asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele, singura ieșire din Marea Neagră spre Mediterana și lume.

Imediat după declanșarea invaziei rusești în Ucraina, în februarie 2022, Turcia a blocat trecerea tuturor navelor de război, nu ale Moscovei, astfel încât echilibrul de putere navală din Marea Neagră a fost păstrat de atunci.

Turcia, arbitrul stabilității militare pe mare

Cu poziția sa geostrategică, care îi permite, în limitele tratatelor internaționale, să controleze accesul la Marea Neagră, Turcia este cel mai important membru NATO din regiunea Mării Negre și se percepe drept placă turnantă comercială între Asia Centrală, Caucaz și Orientul Mijlociu.

Dar, pe lângă dorința de a-și prezerva rolul de lider regional în Alianța Nord-Atlantică, Ankara consideră foarte importantă relația cu Moscova.

Ambele capitale consideră Marea Neagră drept zonă de interes absolut prioritară. Turcia monitorizează cu atenție dacă echilibrul de putere din regiunea Mării Negre, dezvoltat de-a lungul deceniilor, este menținut relativ stabil.

Iar tratatul de la Montreux oferă Ankarei posibilitatea de a ține la distanță alți actori – inclusiv NATO – din regiunea Mării Negre. Or, acesta este și un avantaj pentru Moscova.

Thomas Latschan

#interes #Marea Neagră #Rusia

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Ministerul Energiei și Banca Mondială au decis prelungirea cu patru luni a contractului de credit pentru un proiect energetic strategic pentru instalarea motoarelor de cogenerare la Termoelectrica, dar și inițierea negocierilor directe cu compania turcă Iltekno, clasată pe primul loc în procedura de achiziție cu o ofertă inițială de 111,5 milioane de euro. Decizia a fost luată în contextul în care Republica Moldova nu dispune de surse financiare pentru a acoperi diferența față de bugetul aprobat, iar contractul urmează să fie semnat până la 5 martie, conform calendarului stabilit de Banca Mondială.

Ministerul Energiei a fixat un plafon maxim de 86 de milioane de euro, subliniind că nu există spațiu bugetar pentru majorări. În acest context, la 31 decembrie a avut loc o ședință online cu reprezentanții Iltekno, companiei fiindu-i acordat termen până la 26 ianuarie pentru a prezenta o ofertă revizuită, diminuată. Oferta a fost însă transmisă cu întârziere, pe 27 ianuarie, și a ajuns la 96 de milioane de euro, peste plafonul stabilit, fiind condiționată de reducerea volumului de lucrări. O parte dintre lucrările eliminate din contract ar urma să fie realizate ulterior din cont propriu de Termoelectrica.

Între timp, compania BCC Group din Azerbaidjan a transmis o solicitare oficială către Banca Mondială, cu Ministerul Energiei și MEPIU în copie, cerând să fie inclusă în procesul de negocieri. BCC Group afirmă că oferta sa este reconfirmată și se ridică la 75,9 milioane de euro, sub plafonul de 86 de milioane stabilit de Ministerul Energiei.

Surse din cadrul unei ședințe desfășurate recent la MEPIU indică existența unor poziții divergente între instituții. Ministerul Energiei susține că Iltekno ar trebui descalificată din proces, invocând nerespectarea termenului-limită, depășirea plafonului bugetar și solicitarea de reducere a volumului de lucrări, ceea ce ar modifica substanțial parametrii proiectului. În schimb, reprezentanții MEPIU și Termoelectrica ar pleda pentru continuarea negocierilor cu compania turcă, poziție care, potrivit unor surse, contravine regulilor procedurilor de achiziții.

Contextul acestor tensiuni este explicat de situația dificilă de pe piața internațională a motoarelor de cogenerare. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat anterior că licitația este afectată de un deficit global major de astfel de echipamente, care a dus la creșteri semnificative de preț și întârzieri mari de livrare. Marii producători internaționali, precum Siemens, Wärtsilä sau MAN Energy Solutions, se confruntă cu un backlog de producție de doi până la trei ani, situație confirmată inclusiv la nivel de top management.

Potrivit ministrului, cererea pentru motoare de cogenerare a crescut exploziv, în special din cauza dezvoltării accelerate a centrelor de date și a capacităților de inteligență artificială, dar și ca urmare a necesităților energetice generate de războiul din Ucraina. În paralel, efectele pandemiei COVID-19 au afectat lanțurile logistice globale, iar producătorii mari nu mai mențin stocuri disponibile imediat, pentru a evita blocarea resurselor financiare.

Dorin Junghietu a subliniat că bugetul inițial al proiectului, estimat în anii 2020–2021 la aproximativ 81 de milioane de euro, nu mai reflectă realitățile actuale ale pieței. Costurile la oțel, forța de muncă și transport au crescut semnificativ, iar cei doi ofertanți ajunși în etapa de evaluare financiară au propus capacități mai mari decât cele solicitate inițial, de 61–62 MW față de 55 MW, ceea ce a dus automat la majorarea valorii proiectului. Chiar și în aceste condiții, ministrul consideră că o ajustare de 15–20% ar fi fost justificată, însă majorarea solicitată depășește limitele acceptabile.

Situația a fost discutată cu Banca Mondială, care a prezentat un raport explicativ privind factorii ce au generat scumpirile, iar consultanții statului au realizat evaluări suplimentare. Ministerul Energiei a solicitat prelungirea termenului contractual pentru a permite negocieri și identificarea unei formule finale care să aducă prețul la un nivel considerat „decent”.

„Nu acceptăm o creștere atât de mare a prețului. Căutăm toate opțiunile negociere, reevaluare și ajustare pentru ca acest proiect strategic să fie realizat în condiții corecte pentru stat”, a declarat Dorin Junghietu.

În acest context, autoritățile urmează să clarifice dacă negocierile vor fi extinse și cu alte companii, precum Onur sau BCC Group, și cine își va asuma eventualele riscuri financiare, în condițiile în care bugetul maxim stabilit de stat rămâne neschimbat.