Ministrul nostru de Externe a discutat cu omologul turc. Și-au lansat invitații reciproce la Chișinău și Ankara

11 Aug. 2021, 14:36
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Aug. 2021, 14:36 // Actual //  MD Bani

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a anunțat miercuri, 11 august curent, că a vorbit la telefonul cu omologul turc, Mevlüt Çavuşoğlu. Cel din urmă l-a felicitat cu desemnarea în funcția din cadrul noului Guvern și ambii și-au lansat invitații reciproce pentru efectuarea unor vizite la Chișinău și Ankara, scrie Realitatea.md.

Am exprimat disponibilitatea Republicii Moldova pentru aprofundarea și extinderea cooperării sectoriale în conformitate cu caracterul strategic al relațiilor bilaterale. Totodată, am confirmat interesul pentru impulsionarea dialogului politic, fiind lansate invitații reciproce pentru efectuarea unor vizite la Chișinău și Ankara”, a declarat Nicu Popescu.

În plus, potrivit acestuia, a accentuat importanța finalizării procedurilor interne pentru intrarea în vigoare cât mai rapidă a Acordului privind conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere.

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 16:32 // Actual //  Ursu Victor

Stocurile de gaze naturale din Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit unei analize publicate de Financial Times. Nivelul actual al rezervelor din depozite este de aproximativ 30% din capacitatea necesară, situație care poate explica parțial creșterea bruscă a prețurilor la gaz.

Scumpirile au fost amplificate de oprirea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, chiar dacă statele Uniunii Europene importă volume relativ reduse din această țară din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, piața a reacționat puternic la riscul suplimentar asupra aprovizionării.

Pe fondul volatilității generale a piețelor, acțiunile companiilor energetice europene au evoluat diferit. Titlurile companiei norvegiene Equinor au crescut cu 2,9%, iar cele ale Aker BP au avansat cu 2,2%. Acțiunile BP au urcat cu 0,7%.

În schimb, titlurile Shell și TotalEnergies au înregistrat scăderi de 0,7% și, respectiv, 0,1%.

Sectorul bancar a fost afectat mai sever. Acțiunile Société Générale au scăzut cu 5%, iar cele ale Deutsche Bank au pierdut 3,9%.

Companiile din turism au continuat declinul. Acțiunile grupului hotelier Accor și ale companiei aeriene Air France-KLM au scăzut cu peste 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!