Moldindconbank: Felicitări celor 23 mari câștigători ai promoției ”Caravana cardurilor și a cadourilor”

18 Oct. 2023, 13:56
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
18 Oct. 2023, 13:56 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

O vacanță extraordinară în Egipt împreună cu familia. De aceasta se vor bucura 23 de clienți Moldindconbank, deținători ai cardurilor Mastercard, care au devenit marii câștigători ai promoției ”Caravana cardurilor și a cadourilor”. Înmânarea pachetelor de călătorie a avut loc în cadrul unui eveniment special de către Dmytro Krepak, Vicepreședintele Moldindconbank și Artem Didushko, Directorul Departamentului Business digital și carduri.

„Moldindconbank și Mastercard au oferit astăzi 23 de pachete de călătorie pentru marii câștigători ai promoției superbe ”Caravana cardurilor și a cadourilor”. Suntem încântați că am oferit aceste premii generoase și clienții noștri fideli vor avea posibilitatea de a se odihni în Egipt. Mulțumim tuturor participanților că au încredere și susțin Moldindconbank”, a declarat Dmytro Krepak.

Promoția s-a desfășurat în perioada 7 iunie – 27 august 2023. Au participat clienții, care au efectuat cel puțin o plată, în valoare de minim 300 de lei, cu cardul Mastercard de la Moldindconbank. Pe lângă premiile mari, au mai fost oferite 84 de premii speciale – un coș cu produse alimentare de la Linella, în valoare de 1000 de lei. Iar la deschiderea unui card Mastercard, clienții au beneficiat de premii bănești garantate, în sumă de 50 de lei.

„Mă simt foarte norocos, deoarece eu și familia mea suntem printre cei 23 de câștigători ai vacanței în Egipt. Sincer, nu-mi venea a crede că este adevărat, dar iată-mă aici alături de cei de la Moldindconbank. Sunt clientul băncii de mulți ani și o recomand tuturor”, a menționat Andrei Caraman, unul dintre marii câștigători, originar din orașul Căușeni.

Violeta Cojocaru, câștigătoarea din orașul Drochia, recunoaște că așteaptă cu nerăbdare vacanța pe litoralul egiptean.

„Mulțumesc mult Moldindconbank pentru această surpriză minunată. Pentru noi acest premiu înseamnă mult, deoarece ne doream foarte mult o vacanță cu familia. Mai mult, putem să alegem singuri perioada când să mergem în vacanță, astfel încât să ne fie comod. Aștept cu nerăbdare!”, a menționat Violeta Cojocaru.

Felicităm câștigătorii și le dorim o vacanță plăcută împreună cu Moldindconbank și Mastercard.

Moldindconbank – mereu alături!

13 Apr. 2026, 14:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Apr. 2026, 14:27 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Statul vrea să vândă pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține la Moldindconbank, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Agenția Proprietății Publice și expus consultărilor publice.

Participația este una mică – 2 472 de acțiuni, ceea ce reprezintă doar 0,05% din capitalul băncii. Capitalul social al Moldindconbank ajunge la aproximativ 496,8 milioane de lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 100 de lei, se indică în document.

În nota informativă se precizează că această cotă nu oferă statului nicio influență reală asupra activității instituției financiare, fiind descrisă drept o participație „ultra-minoritară”. În aceste condiții, APP propune ca acțiunile să fie vândute pe piața reglementată.

Această metodă este considerată cea mai potrivită, deoarece permite stabilirea unui preț corect în funcție de cerere și ofertă și asigură un proces transparent de tranzacționare. Totodată, vânzarea pe piața de capital oferă posibilitatea valorificării pachetului fără impunerea unor condiții suplimentare pentru investitori, având în vedere dimensiunea foarte redusă a participației.

Propunerea face parte din proiectul privind actualizarea listei bunurilor de stat supuse privatizării, în care au fost incluse Fabrica de sticlă din Chișinău, precum și Hotelul ”Zarea”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!