„Moldova care ne unește”: Clopoțelul răsună și cheamă elevii la școală

01 Sept. 2025, 11:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
01 Sept. 2025, 11:00 // Actual //  MD Bani

Primul și ultimul sunet sunt momente pline de emoție, dar și de nostalgie. Ele marchează efort, învățare și dezvoltare, dar și începutul noi etape din viață.

Fie că este vorba despre avansarea pe treptele școlare, revederea sau despărțirea de colegi și profesori sau maturizare, clipa când sună clopoțelul devine cu timpul mai mult decât un simplu sunet. Ea reprezintă un simbol al visurilor ce așteaptă să prindă contur, al amintirilor și al drumurilor care urmează să fie parcurse împreună.

Viitorul țării este fiecare dintre noi. Orice pas mic înseamnă o schimbare mare, iar alegerile pe care le facem azi vor influența viața urmașilor urmașilor noștri. În aspirația că fiecare cetățean va ajunge cât mai sus și ne va duce faima în lume, Grupul Media Realitatea desfășoară campania „Moldova care ne unește” și relatează povești ale oamenilor care au reușit să scrie istorie și să ne facă mândri, opinii ale cetățenilor pe care îi întâlnim în stradă, informații despre actualitatea socio-politică și materiale despre simbolurile pe care moldovenii le poartă cu ei, în suflet sau în bagaje, de la Lisabona până la New York.

03 Apr. 2026, 17:03
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 17:03 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Programul „Prima Casă” continuă fără modificări pentru beneficiarii actuali, însă pentru cererile noi finanțarea va depinde de resursele bugetare disponibile. Precizările au fost făcute de către Ministerul Finanțelor, după ce s-a anunțat că a fost atinsă limita alocațiilor prevăzute în bugetul de stat, iar din 1 aprilie nu se mai acceptă cereri noi spre finanțare.

Potrivit instituției, persoanele care sunt deja în program nu vor resimți schimbări.

„Dacă beneficiați deja de program, condițiile rămân aceleași”, au transmis autoritățile.

Totodată, Ministerul Finanțelor afirmă că procesul de validare continuă și după 1 aprilie, dar nu toate dosarele vor primi imediat finanțare.

„Dacă sunteți eligibili și cererea este validată, veți fi incluși pe lista de așteptare, iar finanțarea depinde de alocările bugetare ulterioare”, precizează instituția.

Autoritățile dau asigurări că mecanismul de garantare rămâne intact: „Componenta de garantare nu este afectată”.

În același timp, cererile depuse până la 31 martie vor fi examinate în continuare după regulile existente.

„Dacă ați depus cererea până la 31 martie 2026 și aceasta este eligibilă, ea va fi validată și finanțată conform programului”, mai spune instituția.

Pentru cei care au deja dosarele aprobate, sprijinul financiar va continua ”în regim obișnuit”.

Anterior, deputatul Ion Chicu a criticat modificările aduse programului „Prima Casă”, într-un schimb de replici cu Radu Marian. Fostul premier a acuzat că programul, inițial conceput pentru tineri cu venituri modeste, a fost „denaturat” prin majorarea plafonului de achiziție de la un milion la 2,5 milioane de lei, ceea ce ar fi dus la creșterea artificială a prețurilor și la epuizarea rapidă a fondurilor pentru compensații.