Nouă state membre UE cer un dead-line pentru interzicerea vânzărilor de mașini pe benzină şi motorină

11 Mart. 2021, 11:02
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
11 Mart. 2021, 11:02 // Au Bani //  MD Bani

Comisia Europeană (CE) ar trebui să stabilească o dată pentru interzicerea vânzărilor maşinilor echipate cu motoare diesel sau pe benzină în blocul comunitar, în vederea alinierii sectorului transporturilor la obiectivele climatice, au cerut miercuri nouă state membre UE, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Conduse de Danemarca şi Olanda, ţările au trimis CE o scrisoare cerând politici ambiţioase la nivelul UE pentru a limita emisiile de gaze din sectorul transporturilor. Printre aceste politici se află stabilirea unei date pentru interzicerea vânzărilor de maşini şi camionete noi echipate cu motoare diesel sau pe benzină. Obiectivul preşedintelui Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, este crearea unei Europe neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050.

“Trebuie să accelerăm tranziţia verde a transportului rutier, iar legislatorii trebui să trimită semnale clare producătorilor auto şi consumatorilor din UE”, a afirmat ministrul danez al Mediului, Dan Jorgensen.

Alte state care s-au alăturat iniţiativei sunt Austria, Belgia, Grecia, Irlanda, Lituania, Luxemburg şi Malta.

Comisia Europeană va propune în iunie standarde mai dure privind emisiile de dioxid de carbon ale noilor maşini în Europa, pentru îndeplinirea obiectivelor climatice.

Actualele standarde privind emisiile de dioxid de carbon “trebuie întărite semnificativ” şi UE trebuie de asemenea să extindă staţiile de încărcare pentru vehiculele electrice. Legislaţia UE trebuie amendată pentru a permite statelor să ia măsuri la nivel naţional privind interzicerea vânzărilor maşinilor echipate cu motoare diesel sau pe benzină, susţin cele nouă ţări.

Vânzările de automobile electrice şi hibride în Uniunea Europeană s-au triplat anul trecut, depăşind pragul de un milion de unităţi, fiind responsabile pentru mai mult de 10% din numărul total de vehicule vândute, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Pe lângă faptul că trebuie să îndeplinească noile ţinte stricte privind emisiile de carbon introduse în UE, producătorii auto au beneficiat şi de subvenţiile guvernamentale pentru vehiculele electrice, subvenţii care au fost incluse în programele naţionale de revenire din pandemie, în special în Franţa şi Germania. În consecinţă, în 2020, vânzările de vehicule complet electrice s-au dublat până la 538.772 unităţi, de la 247.854 unităţi în 2019.

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!