O companie face legea! A exportat o cincime din tot grâul țării

Exporturile de grâu din Republica Moldova au înregistrat, în perioada iulie–septembrie 2025, cea mai bună performanță din ultimii patru ani, arată analiza economistului Iurie Rija. În doar trei luni, peste hotare au plecat 483,4 mii tone de grâu, la un preț mediu de 3,53 lei/kg. Volumul actual este cu 42% mai mare decât cel din aceeași perioadă a anului 2024, când s-au livrat 340 mii tone, și cu 19% peste nivelul din 2023, de 406 mii tone. Totuși, anul record 2021, când Moldova a exportat 675,7 mii tone în același interval, rămâne de neatins.

Pe plan valoric, livrările au însumat 1,707 miliarde lei, în creștere cu 43% față de 2024 și peste nivelul din 2023 (1,5 miliarde lei). Vârful exporturilor s-a înregistrat în august, cu 220,7 mii tone, aproape jumătate din totalul trimestrului, iar în septembrie livrările au scăzut la 176 mii tone, pe fondul unei relaxări a cererii externe.

Deși volumele au crescut, prețurile au rămas moderate. Media de 3,53 lei/kg este aproape identică cu cea din 2024 (3,50 lei/kg), dar sub nivelul din 2023 (3,71 lei/kg) și mult sub maximele din 2022 (5,66 lei/kg). Un factor decisiv a fost calitatea redusă a grâului alimentar: indicele W s-a situat sub standardele pentru panificație, ceea ce a împins o mare parte din recoltă în categoria furajeră.

Clasamentul exportatorilor arată o concentrare ridicată: primele cinci companii au livrat 61% din volumul total. Lider a fost „RUSAGRO-PRIM” SRL, cu 102,9 mii tone (21%), urmată de „AGRO-NOVA PRIM” SRL (67,2 mii tone, 14%) și „OROM-IMEXPO” SRL (65,2 mii tone, 13%). În top se mai află „GLOBAL FARMING INTERNATIONAL” SRL (39,5 mii tone, 8%) și „AGROFLORIS-NORD” SRL (23,5 mii tone, 5%). Remarcabilă este revenirea „AGROFLORIS-NORD” SRL, companie care domina exporturile în 2021–2023, dar care anul trecut exportase doar 13,68 mii tone pe tot parcursul anului.

O schimbare notabilă s-a produs și în structura destinațiilor: Italia a devenit principala piață de desfacere, cu peste 200,5 mii tone (41% din total), urmată de Grecia – 91,8 mii tone (19%) și România – 86,7 mii tone (18%). Pentru prima dată în ultimii ani, Italia devansează România, semn că procesatorii italieni au căutat surse alternative de aprovizionare la prețuri competitive. Alte destinații mai mici, dar constante, au fost Libanul, Elveția și Turcia.

Potrivit economistului Iurie Rija, rezultatele din iulie–septembrie 2025 confirmă o revenire a sectorului cerealier și o redinamizare a comerțului extern, chiar dacă prețurile nu sunt la nivelurile din anii de vârf. Totodată, reorientarea către piețele din vestul și sudul Europei oferă Moldovei o diversificare benefică și o mai mare stabilitate comercială.

#Grîu #export #companii #Moldova

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Turcia ar putea să-și asigure peste jumătate din necesarul de gaze naturale până la sfârșitul anului 2028 prin creșterea producției interne și prin majorarea importurilor de gaz natural lichefiat (LNG) din Statele Unite. Această schimbare ar reduce drastic dependența de Rusia și Iran – ultimele două state care mai furnizează gaze în volume mari unei țări europene.

Presiunea Washingtonului joacă un rol central în această reconfigurare. La întâlnirea de la Casa Albă din 25 septembrie, președintele SUA, Donald Trump, i-a cerut omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, să reducă importurile de energie din Rusia. Diversificarea aprovizionării ar întări securitatea energetică a Turciei și i-ar susține ambițiile de a deveni un hub regional de gaze, exportând LNG și propria producție către Europa, în timp ce ar consuma intern gazul rusesc și iranian, notează Reuters.

Deși Rusia rămâne cel mai mare furnizor al Turciei, cota sa a scăzut de la peste 60% acum două decenii la 37% în prima jumătate a anului 2025. Majoritatea statelor europene au renunțat complet la gazul rusesc după invazia Ucrainei din 2022. Contractele pe termen lung ale Moscovei, care prevăd livrarea a 22 miliarde metri cubi (bcm) anual prin gazoductele Blue Stream și TurkStream, sunt aproape de expirare. În același timp, contractul Iranului (10 bcm) expiră în 2026, iar cele cu Azerbaidjan, totalizând 9,5 bcm, sunt valabile până în 2030 și 2033.

Analistul energetic Sohbet Karbuz subliniază că Turcia ar putea reînnoi o parte din aceste contracte, dar cu volume reduse și condiții mai flexibile pentru a diversifica sursele de aprovizionare.

Compania de stat TPAO accelerează exploatarea zăcămintelor locale, iar terminalele LNG au fost extinse pentru a primi gaze din SUA și Algeria. În urma acestor investiții, producția internă și importurile de LNG contractate ar putea depăși 26 bcm anual până în 2028, față de 15 bcm în prezent. Aceasta ar acoperi mai mult de jumătate din cererea de circa 53 bcm a Turciei, reducând necesarul de gaze prin conducte la 26 bcm – mult sub cele 41 bcm contractate în prezent din Rusia, Iran și Azerbaidjan.

Pentru a susține tranziția, Ankara a semnat contracte LNG cu furnizori americani în valoare de 43 miliarde dolari, inclusiv un acord pe 20 de ani cu Mercuria încheiat în septembrie. Capacitatea totală de import LNG a Turciei a ajuns la 58 bcm anual, suficientă pentru a acoperi întregul consum național.

Chiar dacă teoretic Turcia ar putea renunța complet la gazul rusesc în următorii 2-3 ani, analiștii spun că Ankara nu o va face, deoarece gazul Moscovei rămâne competitiv ca preț și îi permite companiei BOTAS să negocieze mai dur cu alți furnizori.

Între timp, Turcia și-a început deja rolul de exportator regional: BOTAS a semnat contracte pentru a livra gaze către Ungaria și România. Totodată, Turcia menține relații energetice profunde cu Rusia – Rosatom construiește prima centrală nucleară a țării, iar Moscova rămâne principalul furnizor de țiței și motorină.