O nouă criptomonedă pe piață după gluma lui Elon Musk. Cât costă un Elongate

20 Apr. 2021, 16:17
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
20 Apr. 2021, 16:17 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Nu este pentru prima dată când un tweet a lui Elon Musk provoacă schimbări majore. Elon Musk ar fi fost dar și în judecată pentru postările sale pe Twitter pentru că ar fi scăzut intenționat prețul acțiunilor Tesla.

Postările de pe Twitter a lui Elon Musk au influențat în mod direct prețul Bitcoin și Dogecoin. De această dată o glumă de-a lui Elon Musk a adus pe piață o nouă criptomonedă, care îi poartă și numele: Elongate. Totuși, moneda nu are nici o legătură cu Elon Musk în afara numelui.

Totul a pornit de la un tweet al „Tehnoregelui Tesla”. „Dacă e vreodată un scandal despre mine *vă rog* numiți-l Elongate” a spus Musk, făcând referire cel mai probabil la Dieselgate, scandalul care a fost cu Volkswagen și emisiile de carbon, scrie Aleph News.

Acum trei săptămâni Elon Musk a postat acest mesaj pe contul său de Twitter. Între timp, criptomoneda a apărut pe piață, iar acum sunt peste 100.000 de persoane care dețin Elongate. Pagina criptomonedei descrie determinarea creatorilor și a utilizatorilor de a „manevra puterea meme-urilor și a culturii internetului pentru a schimba donațiile caritabile”. În continuare, Elongate se angajează să doneze 80% din venituri către organizații caritabile, devenind astfel „pionerul acestui tărâm”. La ora transmiterii știrii, prețul unui Elongate este de 0.0000003347 dolari.

Până acum, cei de la Elongate se mândesc că au strâns deja peste 1 milion de dolari în acest sens. Mai mult de atât, ei își propun să ajute entități precum Programul Alimentar Mondial, care este o agenție a Organizației Națiunilor Unite.

Elon Musk nu a declarat nimic deocamdată cu privire la Elongate. Mai important de atât, nici nu a postat vreun tweet. Totuși, cei care tranzacționează criptomonede și/sau acțiuni cunosc foarte bine puterea unui simplu mesaj pe Twitter al „Tehnoregelui” și urmăresc cu atenție pagina lui.

20 Apr. 2026, 17:39
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
20 Apr. 2026, 17:39 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Într-un interviu acordat publicației „Cu Sens”, ministrul Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a fost confruntată cu propriile declarații de avere și interese personale pentru anul 2025. Potrivit documentului, aceasta și soțul său dețin o avere totală de aproximativ 10 milioane de lei, care provin din salarii, dividende, proprietăți imobiliare și bunuri de lux.

Moderatoarea a punctat că ministrul este fondatoarea unei firme evaluate la 4 milioane de lei, deține o casă și un teren în valoare de 3 milioane de lei, un garaj de 25.000 de euro, un teren extravilan de 64.000 de lei, un camion și două automobile de lux, un Land Rover Discovery (260.000 de lei) și un Volvo XC90 (24.000 de euro). Tot în 2025, Catlabuga și-a împrumutat propria firmă cu 2 milioane de lei și are un credit bancar de aproape 2,5 milioane de lei, de restituit până în 2047.

Întrebată „unde se câștigă mai bine, la stat sau în afaceri?”, ministrul a răspuns:

„Se câștigă acolo unde muncești. Și ești transparent și ești integru. Eu în continuare o să zic și poziția mea este că tot ce am făcut și ce am declarat, pentru că am declarat transparent și nu este nimic de ascuns, cu siguranță bună întrebare unde se câștigă bine. Se câștigă acolo unde se depune efort, muncă și ambiție. Tot ce a fost declarat este conform legislației, am întrunit și avem proveniență, avem și împrumuturile, avem și creditele care achităm de dobânzi lunare. Deci cumva ca și toată lumea de rând care vrea să obțină ceva, are și angajamente care și le asumă în contextul unui credit pe care de fapt l-am luat și este ipotecar. Cam astea sunt veniturile pe care putem să le declarăm”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!