Pacea americană care salvează fața Rusiei: Trump negociază cu harta Ucrainei pe masă

19 Apr. 2025, 12:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Victor
19 Apr. 2025, 12:51 // Slider //  Ursu Victor

Statele Unite au prezentat aliaților europeni un plan preliminar de încetare a focului în Ucraina, care prevede păstrarea sub control rusesc a teritoriilor ocupate, relaxarea sancțiunilor împotriva Moscovei și renunțarea la aderarea Ucrainei la NATO. Dezvăluirea a fost făcută de agenția Bloomberg, care citează oficiali europeni la curent cu negocierile.

Potrivit surselor, planul a fost discutat joi la Paris, în cadrul unei întâlniri la nivel înalt, la care au participat președintele Franței Emmanuel Macron, diplomați din Marea Britanie și Germania, precum și trimisul special al SUA, Steven Witkoff, și secretarul de stat american Marco Rubio.

Documentul, aflat deocamdată în stadiu preliminar, nu a fost discutat cu partea ucraineană, însă Kievul, potrivit surselor Bloomberg, ar fi deschis la un armistițiu dacă și Kremlinul ar accepta un acord. Diplomații europeni subliniază însă că niciun stat occidental nu recunoaște anexarea teritoriilor ocupate de Rusia.

În paralel, secretarul de stat Marco Rubio a purtat discuții directe cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, iar președintele american Donald Trump a declarat joi că Washingtonul așteaptă un răspuns clar din partea Rusiei „până la sfârșitul săptămânii”. În lipsa unui semnal pozitiv din partea Moscovei, SUA amenință că se vor retrage din procesul de mediere.

Rubio a adăugat că SUA nu sunt, deocamdată, pregătite să negocieze garanțiile de securitate solicitate de Ucraina, o poziție contestată de oficialii europeni care consideră că asemenea garanții sunt esențiale pentru stabilirea și menținerea unui regim de încetare a focului.

În paralel, delegația ucraineană prezentă la Paris a discutat despre un eventual mecanism de monitorizare internațională a unui armistițiu și despre posibilitatea trimiterii unui contingent de menținere a păcii.

Potrivit vicepreședintelui SUA, J.D. Vance, prezent vineri la Roma într-o întrevedere cu premierul italian Giorgia Meloni, Washingtonul este „optimist” în privința perspectivei unui acord: „Chiar și în ultimele 24 de ore, au apărut lucruri interesante. Avem speranțe că ne apropiem de finalul acestui război”, a declarat oficialul american.

Acest posibil acord de pace propus de administrația Trump ar putea marca o cotitură majoră în politica internațională, însă ridică semne de întrebare majore privind suveranitatea Ucrainei și viitorul arhitecturii de securitate europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!