Persoanele care poartă vălul islamic în public vor fi amendate cu 1.030 de euro în Elveția

12 Oct. 2022, 17:56
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Oct. 2022, 17:56 // Actual //  MD Bani

Autorităţile elveţiene vor amenda cu până la 1.000 de franci elveţieni (1.030 de euro) persoanele care poartă în public burka, vălul integral islamic, sau alte vestimentaţii care acoperă faţa, potrivit unei noi legi federale prezentate miercuri. Elvețienii au aprobat anul trecut prin referendum această interdicţie.

Amenda va fi totuși de zece ori mai mică decât cea prevăzută în propunerea inițială din proiectul de lege, pe care unii au considerat-o disproporţionată, semnalează Ministerul elveţian al Justiţiei, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

În plus, amenzile vor putea fi contestate, lucru care de asemenea nu era prevăzut în anteproiectul de lege, şi vor fi permise numeroase excepţii. Astfel, interdicţia nu se va aplica la bordul avioanelor, în incintele misiunilor diplomatice şi consulare, în biserici şi alte lăcaşuri de cult.

Acoperirea feţei va mai fi permisă dacă este impusă de motive „sanitare, de securitate, climatice, de obiceiurile locale, din motive artistice, de divertisment sau publicitare”, precizează Ministerul elveţian al Justiţiei.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

La 7 martie 2021, elveţienii au aprobat prin referendum, cu 52% din voturile participanţilor, interdicţia de a purta în public vălul integral sau burka, elemente tradiţionale pentru multe femei în cultura islamică. Decizia luată de elveţieni la urne a fost atunci criticată de Oficiul ONU pentru Drepturile Omului, care a considerat că această interdicţie va conduce la mai multă marginalizare şi la excluziune din viaţa publică pentru femeile musulmane.

07 Apr. 2026, 16:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Apr. 2026, 16:30 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea susține că nu cunoaște despre situația taximetriștilor de la aeroportul, care trag de pasageri să-i transporte în centru orașului cu spume care pornesc de a 15 de euro.

Moderatorul emisiunii de la TV8, Anatolie Golea a descris atmosfera de la ieșirea din aeroport ca fiind comparabilă cu anii ’90, menționând că pasagerii sunt abordați de persoane necunoscute care le oferă curse la prețuri arbitrare, de 300 sau chiar 500 de lei până în centrul Chișinăului. „Este o situație nenormală. Oamenii sunt nemulțumiți, inclusiv mie mi-au scris despre acest lucru”, susține moderatorul.

Întrebat dacă statul poate interveni pentru a face ordine în acest domeniu, Bolea a spus că va discuta cu conducerea aeroportului și că aceasta este responsabilă de gestionarea situației. Totodată, el a admis că administrarea actuală „nu este una bună”.

În același timp, ministrul a subliniat că prioritatea instituției pe care o conduce este dezvoltarea infrastructurii, inclusiv lansarea unei conexiuni feroviare către aeroport, care ar urma să ofere o alternativă mai accesibilă și confortabilă pentru pasageri.

„Ministerul își face treaba construim, dezvoltăm. În ceea ce privește administrarea aeroportului, vom cere explicații”, a spus Bolea.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!