Plan revoluționar la Calea Ferată! Gata cu viteza melcului, iar peste zece ani începem tranziția la ecartament UE

09 Mai 2023, 10:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Mai 2023, 10:06 // Actual //  bani.md

Calea Ferată are nevoie urgent de investiții pentru reabilitarea infrastructurii or, de altfel, peste câțiva ani aceasta va dispărea și nu va avea cine să circule susține directorul CFM, Oleg Tofilat.

Potrivit directorului CFM, în prezent este reabilitat sectorul de calea ferată de la Giurgiulești la Basarabeasca (230 km). „Un proiect foarte ambițios este reabilitarea coridorului de la Vălcineț, Otaci, Ocnița, Căinari. Am obținut toată finanțarea necesară, deja am lansat licitația pentru procurarea materialelor. Purtăm cu Ukrzaliznița (operatorul feroviar din Ucraina n.r), deoarece în situație de război nu poți aștepta oferte foarte multe. Se explică prin faptul că Ucraina nu are legături feroviare cu Rusia și Belarus, respectiv toate materiile pot fi luate doar din țara vecină”.

Referindu-se le costurile de reabilitare, pentru proiectul de la sud (Tighina – Basarabeasca) costul este de 113 milioane de euro. „Proiectul de la nord la sud costă 135 milioane, iar dacă am lua și celelalte linii din țară s-ar mai adăuga încă o sută de milioane de euro. Aceste lucrări ne-ar oferi un răgaz de zece că să e pregătim pentru trecerea la ecartamentul european”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Oleg Tofilat afirmă, în podcastul de la Europa Liberă, că până la tranziția la ecartament european, Republica Moldova trebuie să asigure investiții importante în sectorul feroviar, estimate, pentru următorii doi-patru ani, la circa 1 miliard de euro.

Acestea ne-ar da un răgaz de circa zece ani, spune Tofilat, pentru ca să ne pregătim de trecerea la ecartamentul european, acesta fiind unul dintre „obiectivele esențiale în integrarea noastră în landșaftul logistic european.”

Oleg Tofilat mai spune că în zece ani trebuie regândit întreg sistemul feroviar moldovean și să fie realizate numeroase studii de fezabilitate, geologice și topografice, în situația în care rețeaua actuală moldovenească nu va putea suporta vitezele medii de 180 km/h.

În prezent, CFM are nevoie de 1000 de vagoane cerealiere – 70 milioane de euro, 3 000 – 4 000 – 350 milioane de euro și 25-30 de locomotive de manevră.

29 Iun. 2026, 20:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Iun. 2026, 20:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Guvernul analizează posibilitatea de a modifica mecanismul de sprijin pentru beneficiarii programului „Prima Casă”, iar noul sistem de compensații nu este deocamdată o certitudine, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova.

„Nu știu dacă vom avea noul program și mecanism de compensație. Vom face tot posibilul ca să reducem costurile totale, dar nemijlocit compensarea sau achitarea însăși a principalului sau a creditului în numele cetățenilor, trebuie să fim foarte prudenți aici”, a afirmat ministrul.

Potrivit lui Gavriliță, o intervenție directă a statului pentru achitarea unei părți din credit poate genera efecte nedorite asupra pieței imobiliare.

„O asemenea măsură poate duce înapoi la distorsiuni, poate crește semnificativ sau poate influența creșterea prețurilor, dat fiind că statul plătește costul într-un final”, a explicat oficialul.

Ministrul a subliniat că actualul mecanism trebuie revizuit și din perspectiva echității, întrucât nu toate familiile au beneficiat de același nivel de sprijin.

„Nu este echitabil pentru familiile care primesc și cele care sunt în așteptare. Primele trei programe tot nu au primit sau nu toți au primit. La diferite etape au fost diferite nivele de compensații și diferite mecanisme”, a declarat Gavriliță.

Șeful Finanțelor a mai precizat că orice decizie cu privire la acordarea compensațiilor trebuie justificată prin eficiența utilizării banilor publici.

„Trebuie să fim atenți, pe de-o parte că ajutăm, pe de altă parte să nu uităm că acești bani vin toți din bugetul public și eficiența lor trebuie să fie maximă. Atunci când venim cu o compensație, să o putem argumenta în cifre”, a conchis ministrul.

Programul Prima Casă a fost stopat la începutul lunii aprilie după ce statul a epuizat bugetul de 150 de milioane de lei destinat garanțiilor beneficiarilor programului .

Totodată, de la 1 iulie indicele de referință utilizat la calcularea dobânzilor pentru creditele acordate în cadrul Programului de Stat „Prima Casă” și pentru unele credite cu rată flotantă va crește de la 5,57% la 5,66% începând cu 1 iulie 2026.